Paşte catolic 2019 | Procesiunea condusă de papa Francisc în Vinerea Mare, dedicată ''proscrişilor din societatea actuală''

Paşte catolic 2019 | Procesiunea condusă de papa Francisc în Vinerea Mare, dedicată ''proscrişilor din societatea actuală''

Papa Francisc conduce vineri seară procesiunea "Drumul Crucii", o ceremonie religioasă veche de secole, care reconstituie suferinţa lui Iisus în timp ce era condus spre crucificare.

Conform tradiţiei, procesiunea din Vinerea Mare va avea loc în faţa Colosseumului din Roma, locul în care au fost martirizaţi mii de creştini în perioada Imperiului Roman, informează DPA.

Ritualul din acest an va include şi lecturarea unui text scris de Eugenia Bonetti, o călugăriţă misionară italiană care lucrează la Roma pentru salvarea femeilor obligate să se prostitueze.

"Vrem să participăm la acest marş pe Via Dolorosa în comuniune cu cei săraci, cu proscrişii din societatea noastră şi cu toţi aceia care chiar şi în zilele noastre îndură crucificarea", a scris Eugenia Bonetti în textele sale.

Ea a dedicat evenimentul din acest an şi "celor fără adăpost, tinerilor lipsiţi de speranţă, celor fără locuri de muncă şi fără perspective, imigranţilor relocaţi în mahalale, la marginea societăţilor noastre, după ce au îndurat suferinţe de nedescris".

Înainte de procesiune, urmărită de obicei de mii de oameni, papa Francisc va oficia o slujbă religioasă în bazilica Sfântul Petru.

Pentru Biserica Catolică, această săptămână este marcată prin mai multe ceremonii solemne înainte de Paşte, cea mai importantă sărbătoare creştină, care celebrează reînvierea lui Hristos.

Joi, papa Francisc a spălat picioarele unui grup de 12 deţinuţi într-o închisoare aflată în apropiere de Roma, imitând gestul lui Iisus, care a spălat picioarele celor 12 apostoli ai săi.

Sâmbătă seară, suveranul pontif va oficia Slujba de Înviere în bazilica Sfântul Petru, iar celebrările religioase catolice vor culmina duminică odată cu Sfânta Liturghie şi cu "Urbi et Orbi" ("Către oraş şi lume"), tradiţionalul mesaj de Paşte şi Binecuvântare apostolică rostit în fiecare an de liderul de la Vatican.

Comenteaza