Miercurea Mare, ziua în care Iuda l-a vândut pe Iisus. Ce este interzis să faci azi

Miercurea Mare, ziua în care Iuda l-a vândut pe Iisus. Ce este interzis să faci azi

Miercurea Mare, a treia zi din Săptămâna Patimilor, are o însemnătate foarte mare pentru creștini, aceasta fiind ziua în care Isus Hristos a fost vândut de Iuda, pentru 30 de arginţi.

În această zi, în toate bisericile se face pomenirea femeii păcătoase care a spălat picioarele lui Iisus Hristos cu lacrimi și le-a uns cu mir, în speranța că păcatele îi vor fi iertate. Tot în Miercurea Mare, credincioșii își amintesc și de momentul în care Iuda l-a trădat pe Iisus și l-a vândut pe 30 de arginți.

În această zi sfântă, credincioșii trebuie să țină post negru pentru a fi protejați de boli pe tot parcursul anului. O altă tradiție spune că în această zi, fermierii trebuie să împrăștie cenuşa din sobe peste straturile din grădină, pentru că aceasta are puteri magice şi ajută plantele să aibă rod bogat.

Tot astăzi se pot face ultimele treburi pe câmp, iar gospodinele trebuie să termine curățenia în casă, să aerisească bine totul și să pregătescă locuința pentru sărbătoarea Paștelui. În plus, se spune că în această zi bărbații trebuie să stea pe lângă casă și să își ajute soțiile.

De asemenea, în Miercurea Mare, dar și în restul zilelor din Săptămâna Patimilor, credincioșilor le este interzis să se certe, să spună vorbe urâte și să se supere pe cei din jur. Există o superstiție care spune că cei care se ceartă în Miercurea Mare vor avea parte de multe momente neplăcute în timpul anului.  Se spune că nu trebuie să fii supărat pe nimeni, nici să înjuri sau să ai gânduri necurate. Vorbele calde şi cumpătarea îţi vor aduce linişte tot anul.

O altă superstiție le interzice femeilor să toarcă în Miercurea Mare. Se spune că această îndeletnicire poate să "întoarcă" minţile celor care nu respectă tradiţia. 

Comenteaza