Crăciunul pe rit vechi. Cine și de ce îl sărbătorește pe 7 ianuarie

În timp ce majoritatea românilor îl sărbătoresc astăzi pe Sfântul Ioan Botezătorul, creștinii ortodocși de rit vechi sărbătoresc Crăciunul. Sărbătoarea este celebrată la o distanță de 13 zile de Crăciunul creștin ortodox tradițional. 

Premierul Nicolae Ciucă a transmis, joi seară, un mesaj pentru toate comunităţile din România care sărbătoresc Crăciunul pe rit veci. Pentru acestea, ieri a fost Ajunul Crăciunului, anunță news.ro.

”Urez sărbători fericite comunităţilor creştine armeneşti, ortodoxe sârbe, ortodoxe de rit vechi, ortodoxe şi greco-catolice ucrainene şi ortodoxe de stil vechi din România cu ocazia serbării Crăciunului, momentul tainic al vieţii şi speranţei, care ne aduce tuturor lumină, pace şi bucurie”, a transmis, joi seară, premierul Nicolae Ciucă.

Dilema celor două calendare

Înainte de Hristos existau două sisteme de calculare a timpului unui an: unul al egiptenilor, de 365 zile, altul, al romanilor, care era de 355 zile. Însă, rămânea anual o diferență de zece zile între aceste două sisteme, și chiar între fiecare dintre ele și calendarul solar.

După această constatare, s-a simțit nevoia de îndreptare a lor și a punerii lor în acord cu calendarul ceresc. Astfel, împăratul roman Iuliu Cezar, în anul 46 î.Hr., adoptă sistemul de calcul egiptean, sistem care s-a numit „calendarul iulian”. Acest calendar a fost folosit de întreaga creștinătate, timp de 15 secole. Și tot de calendarul iulian s-au servit și Șfinții Părinți la Sinodul I Ecumenic de la Niceea (325), la calcularea datei Paștilor

Celebrarea Crăciunului pe rit vechi

Pentru că între calculul calendarului iulian de 365 de zile și 6 ore și cel al calendarului solar de 365 zile, 5 ore, 43 minute și 46 secunde rezultă anual o diferență de 11 minute și 14 secunde, s-a ajuns după 330 de ani la o diferență de trei zile (cu cât a rămas în urma calendarul iulian).

Astfel că, în vremea Sinodului I Ecumenic, echinocţiul de primăvară se afla la 21 martie în loc de 24 martie, cât a fost în anul 46 î.Hr., când împăratul Iuliu Cezar a îndreptat calendarul. De atunci, Sinodul a luat ca punct de plecare în calcularea datei Paștilor, ziua de 21 martie, când a fusese echinocțiul de primavără.

Specialiștii astronomi au constatat că, și după aceea, din 123 în 123 de ani echinocțiul de primavără retrogradează cu o zi. Acest lucru fiind constatat de-a lungul secolelor, învățații vremii din Răsărit dar și Apus au sesizat faptul și le-au propus conducătorilor Bisericii îndreptarea calendarului, pentru că tabelele pascale nu mai corespundeau cu ziua lunii pline astronomice.

La 24 februarie 1582, papa Grigorie al XIII-lea a făcut o reformă, suprimând zece zile din calendar, astfel încât data de 5 octombrie a devenit 14 octombrie. De atunci calendarul s-a numit „gregorian” sau „stilul nou”.

Între timp, s-a constatat de către astronomi că și între calendarul gregorian din 1582 și cel astronomic există o diferență anuală, diferență care, la 3500 de ani, ar face ca și calendarul gregorian să rămână în urmă cu o zis și o noapte. Calendarul ortodox, îndreptat în 1924, a ținut seama și de această diferență.

Au rămas, însă, câteva Biserici Ortodoxe cu calendarul iulian neîndreptat, ca: Patriarhia Ierusalimului, Biserica Rusă și Biserica Sârbă, precum și Mănăstirile din Sf. Munte Athos, cu excepția Vatopedului, care se numesc „pe stil vechi”, pentru că prăznuiesc Paștile și toate sărbătorile după vechiul calendar, deci după „stilul vechi”.

Sute de mii de români sărbătoresc astăzi Crăciunul

În timp ce în țară îl sărbătorim pe Sfântul Ioan Botezătorul, cea mai mare parte a românilor din jurul granițelor celebrează Crăciunul după calendarul nerevizuit. Dar cine și unde sunt acești români?

Aceștia se împart în două categorii:

• Români din teritoriile care au făcut cândva parte din România: Basarabia (Republica Moldova de azi), Bugeac și Cer­năuți (în Ucraina de azi).
• Români care nu au făcut niciodată parte din statul român, dar vorbesc limba română și s-au format ca neam la confluența dintre civilizația romană în expansiune și, respectiv cea locală – dacică și tracică: românii („vlahii”) din Transcarpatia (Maramureșul istoric); românii („vlahii”) din Valea Timocului (în Serbia și Bulgaria); românii din Voivodina; aromânii răspândiți în Balcani.