GlobalLogic finalizează cu succes achiziția Fortech

GlobalLogic finalizează cu succes achiziția Fortech

Fortech operează acum oficial ca o filială deținută integral de GlobalLogic.

Cluj-Napoca, Romania, Februarie 7, 2022 – GlobalLogic Inc., o companie a grupului nipon Hitachi, și lider în inginerie digitală, a anunțat astăzi că a finalizat procesul de achiziție a Fortech, unul dintre jucătorii de IT de top cu sediul central în Cluj-Napoca, în conformitate cu termenii acordului definitiv semnat în Noiembrie, 2022. Cu sediul în Silicon Valley (San Jose, Californa), GlobalLogic a achiziționat 100% din acțiunile Fortech, transformând-o în subsidiara deținută în totalitate de GlobalLogic. 

Ca o companie independentă cu 1150+ membri, operațiuni în 4 locații din România, și acces la o rețea națională de talente, Fortech s-a poziționat ca partener tehnologic de încredere pentru IMM-uri și companii internaționale de top din Europa și Statele Unite, în ultimele două decenii. Sub conducerea CEO-ului și co-fondatorului Călin Văduva, Fortech a intrat în liga celor mai mari și mai căutate companii de tehnologie din România. Într-un peisaj de afaceri dominat de branduri internaționale de tehnologie, Fortech este unul dintre puținele companii care au menținut ritmul și standardele impuse de marii jucători de tehnologie de-a lungul anilor.

Valoarea Fortech este evidențiată prin creșterea constantă a comunității de programatori, de profilul financiar și de recunoașterile oferite de entități internaționale. Printre cele mai recente distincții se numără obținerea certificării Deloitte Best Managed Companies in Romania, selectarea de către Bosch în rețeaua sa de furnizori preferați, poziționarea în clasamentul IAOP - Global Outsourcing 100, și listarea de către Catalyst în categoria Employer of choice in Romania timp de doi ani consecutivi.

Cu această fundație solidă, Fortech este bine poziționat pentru a deveni un nou vector de creștere a talentelor în domeniul ingineriei digitale în Europa Centrală și de Est în cadrul GlobalLogic, pe măsură ce se pregătește să devină GlobalLogic România. Achiziția deschide noi perspective pentru echipa și clienții Fortech, în timp ce extinde prezența deja semnificativă a GlobalLogic în Europa, la o scară promițătoare și cu un potențial exponențial de creștere. Gama de servicii software oferită de Fortech și echipa sa tehnică îmbogățește acum mapa competențelor tehnice a GlobalLogic. În plus, Fortech completează soluțiile GlobalLogic axate pe industrie, cu structurile sale orientate să sprijine industriile auto, medicală, de producție industrială, mass-media și comunicații, precum și sectoarele de software financiar.

Ca urmare, GlobalLogic își întărește capacitatea de răspuns la nevoilor în continuă evoluție ale clienților săi care caută să se diferențieze prin tehnologie și să își accelereze procesele de digitalizare. Astăzi, peste 550 de branduri globale și disruptori digitali se bazează pe experiza în design și inginerie a GlobalLogic. În concordanță cu viziunea GlobalLogic, clienții actuali ai Fortech au avantajul accesului la portofoliul complex al GlobalLogic.

“Întotdeauna ne-am luat energie din speranța că proiectele digitale pe care le dezvoltăm alături de clienții noștri pot îmbunătăți viața pe care o trăim. Suntem încântați că am găsit în GlobalLogic un partener și o cultură care ne împărtășește această aspirație și care a construit un <motor> puternic pentru a o transforma în realitate.” A declarat Călin Văduva, CEO Fortech.  “Alăturându-ne GlobalLogic și ecosistemului mai larg al Grupului Hitachi, avem acum șansa de a învăța și de a contribui la un alt nivel. Am încredere că împreună putem deschide noi perspective atât pentru clienții și echipele noastre, cât și pentru comunitățile în care activăm.”

“Acum că procesul de achiziție a a fost încheiat, suntem nerăbdători să lucrăm împreună pentru a deschide noi conversații cu clienții noștri, să ne creștem centrele operațioanele în România și să contribuim prin activitatea noastră la expansiunea economică a României.”  A declarat Igor Byeda, Vicepreședinte al Grupului și Leader pe Europa, GlobalLogic. “Suntem foarte încântați de ceea ce urmează si privim înainte cu încredere în colaborarea noastră cu Fortech pentru a construi viitorul pentru GlobalLogic Romania.”

Pe măsură ce sofisticarea tehnologică continuă să afecteze industrii întregi mai mult decât orice altă forță, liderii de afaceri sunt provocați să-și transforme fundamental operațiunile, produsele, experiențele și modul în care interacționează cu mediul înconjurător. Sub presiunea alinierii la noile standarde de reinventare digitală, organizațiile caută parteneri de tehnologie în care pot avea încredere. Furnizorii de tehnologie trebuie să acționeze ca agenți ai schimbării, ajutând clienții să plaseze tehnologia direct în centrul produselor lor și orchestrând armonizarea ecosistemelor lor IT complexe. Împreună Fortech și GlobalLogic reprezintă o alegere potrivită pentru organizațiile care caută să exploreze valoarea completă a conceptului de produs digital, indiferent de etapa traseului digital în care se află o companie. Oferta comercială integrază servicii care au în focus definirea experienței utilizatorului, cu servicii compelxe de tehnologie, și expertiză în diverse sectoare de business. Prin alăturarea echipelor într-un proces comun de co-creație, GlobalLogic are capacitatea de a răspunde la cel mai înalt standard nevoilor pe care le aduce piața în schimbare.

În prezent Fortech are 90 de poziții deschise în România. Acestea includ Java, Full-Stack, .NET, DevOps și alte tehnologii pentru diferite nivele de senioritate. Noii colegi vor putea lucra din orice locație în România, fie hibrid sau în regim la distanță.

Despre Fortech, o companie GlobalLogic

Fortech (www.fortech.ro) este o companie de servicii software cu sediul în Cluj-Napoca, România. Deține hub-uri de inginerie și în Oradea, Iași și Brașov. Cu o forță de muncă de 1,150+ oameni, expertiza tehnică a echipei Fortech se extinde pe diferite sectoare, de la industriile auto sau financiar, până la domeniul medical, cât și altele. Fortech acoperă dezvoltarea ciclului de viață al software-ului de la un capăt la altul pentru a oferi inovația, scalabilitatea, calitatea și rapiditatea de care au nevoie clienții săi. 

Abordarea companiei în domeniul software combină expertiza tehnică cu procese și metode de livrare Agile. În completare, Fortech aplică practici de calitate a codului și metrici rafinate de-a lungul a două decenii de operare. Din 2003, peste 200 de branduri au ales Fortech ca partener IT.

Despre GlobalLogic

GlobalLogic (www.globallogic.com) este un lider în inginerie digitală. Ajutăm branduri din întreaga lume să proiecteze și să construiască produse inovatoare, platforme și experiențe digitale pentru o lume modernă. Prin integrarea serviciilor de ideație, a ingineriei complexe și a expertizei datelor - ajutăm clienții să își imagineze noi posibilități și să își accelereze tranziția către afacerile digitale de mâine. Cu sediul în Silicon Valley, GlobalLogic operează studiouri de design și centre de inginerie la nivel global, extinderea expertizei noastre pentru clienții din domeniul auto, comunicații, servicii financiare, sănătate, producție, media și divertisment, semiconductori, și industriile tehnologice. 

GlobalLogic este o companie a Grupului Hitachi care operează sub Hitachi, Ltd. (TSE: 6501). Viziunea grupului este de a contribui la o societate durabilă, cu o calitate mai bună a vieții, prin stimularea inovării cu ajutorul datelor și tehnologiei, și funcționând ca o Afacere pentru Inovare Socială

GlobalLogic este o marcă comercială a GlobalLogic. Toate celelalte mărci, produse sau nume de servicii sunt sau sau pot fi mărci comerciale sau mărci de servicii ale proprietarilor respectivi.

Comenteaza