Update Video Zelenski, primit de preşedintele Klaus Iohannis

Zelenski, primit de preşedintele Klaus Iohannis

Preşedintele Ucrainean, Volodimir Zelenski, a ajuns la Palatul Cotroceni, fiind întâmpinat de preşedintele Klkaus Iohannis.

Preşedintele Volodimir Zelenski, care face, marţi, o vizită în România, a ajuns la Palatul Cotroceni, unde a fost întâmpinat de preşedintele Klaus Iohannis. Din delegaţia preşedintelui Klaus Iohannis fac parte ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, ministrul de Externe, Luminiţa Odobescu, consilierii prezidenţiali Daniela Bârsan, Delia Dinu, Ion Oprişor, Bogdan Aurescu, Cosmin Marinescu, consilierul de stat Sandra Pralong.

S-au intonat imnurile celor două state şi urmează ca cei doi preşedinţi să aibă discuţii tete-a-tete, după realizarea fotografiei oficiale. 

Ulterior, vor avea loc şi discuţii oficiale între delegaţiile celor două state. 

Preşedintele Ucrainei este îmbrăcat în uniforma verde, militară, pe care o poartă de la declanşarea războiului în ţara sa.

„Am ajuns în București, România, pentru discuții cu Klaus Iohannis și pentru întărirea bunelor noastre relații”, a spus Zelenski într-un mesaj publicat pe Twitter. „Ucraina este recunoscătoare pentru spijinul României, care întărește statul nostru, precum și pentru solidaritatea constructivă, care permite națiunilor noastre să fie furnizori de securitate, în special în domeniul alimentar”, a mai spus președintele ucrainean. Zelenski a mai precizat că va aborda cu partenerii săi români subiecte precum „dezvoltarea aviației” sau „întărirea sistemele antiaeriene ale Ucrainei”.

România este un prieten care ne-a sărit în ajutor în cea mai neagră zi a noastră și al cărei sprijin crește pe zi ce trece „București, România. O vizită oficială la vecinii noștri amabili care ne-au susținut în cel mai dificil moment și al căror sprijin nu face decât să crească cu timpul”, se mai arată într-un mesaj transmis de Zelenski, înainte de vizita sa în România. „Mă voi bucura să-l văd pe domnul Președinte al României Klaus Iohannis - avem o gamă largă de subiecte de negociere. În primul rând, Ucraina este recunoscătoare României pentru asistența sinceră și pe scară largă, care ne întărește semnificativ apărarea. Și, de asemenea, pentru solidaritatea cea mai constructivă, care permite țărilor noastre să fie împreună donatori importanți de securitate pentru lume, inclusiv pentru securitatea alimentară. Am stabilit deja o cooperare care susține stabilitatea multor alte națiuni și o putem extinde și mai mult. Astăzi vom vorbi despre continuarea cooperării în materie de securitate, dezvoltarea aviației și a altor coaliții de apărare, consolidarea apărării noastre aeriene, arhitectura generală de securitate în regiunea Mării Negre și relațiile cu partenerii noștri. Această vizită va aduce beneficii ambelor popoare”, a scris Zelenski.

 

Etichete
Comenteaza