Viorica Dăncilă: Salariile vor intra înainte de Paşte, pensiile nu

Viorica Dăncilă: Salariile vor intra înainte de Paşte, pensiile nu

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat marţi că salariile bugetarilor vor fi plătite în această săptămână, înainte de Paşte, acest lucru neputându-se întâmpla însă şi în privinţa pensiilor.

Întrebată la Parlament dacă salariile vor fi plătite săptămâna aceasta, Dăncilă a răspuns: "Salariile vor intra săptămâna aceasta, înainte de Paşte. Pensiile nu şi am să vă explic şi de ce. De obicei, pensiile se dau între 14 şi 27 ale lunii. Dacă le dăm acum, va fi o perioadă foarte mare până când pensionarii vor lua următoarea pensie. În plus, abia am terminat cu pensiile pe luna trecută. Este foarte greu să tipărim fluturaşii de pensie".

Viorica Dăncilă a fost prezentă marţi în plenul Camerei Deputaţilor, la "Ora prim-ministrului", la solicitarea grupului parlamentar PNL.

Comenteaza