News alert Tișe, atac dur la Orban, chiar în timpul vizitei liderului PNL la Cluj: „Oameni inferiori politic vin aici să se laude cu munca noastră și să o dea exemplu”

Tișe, atac dur la Orban, chiar în timpul vizitei liderului PNL la Cluj: „Oameni inferiori politic vin aici să se laude cu munca noastră și să o dea exemplu”
| Foto: antena3.ro

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, l-a atacat pe liderul PNL, Ludovic Orban, în ziua în care fostul premier este într-o vizită de lucru în județul Cluj.

La sediul PNL Cluj a avut loc o conferință de presă, vineri după amiază, la care a participat președintele liberalilor Ludovic Orban, ministrul de Interne Lucian Bode, ministrul clujean al Agriculturii Adrian Oros, liderul PNL Cluj Daniel Buda și vicepremierul municipiului Cluj-Napoca, Dan Tarcea.

Tișe a precizat că a refuzat să participe la conferința de presă alături de șeful său de partid pentru că acesta îi este inferior politic și că a trecut de faza când era impresionat de cei care vin de la București să se laude cu munca lor și să o dea exemplu.

Liderul forului administrativ județean susține într-un punct de vedere remis stiripesurse.ro, că acest tip de a face politică trebuie să înceteze, că PNL trebuie de urgență reformat și că cei care sunt încremeniți în funcții în partid trebuie să știe că vor fi vânturați de electorat:

Domnul Buda (n.r, europarlamentarul Daniel Buda, președintele PNL Cluj) este președintele organizației și participă în această calitate. în ceea ce ma privește, Nu voi mai accepta ca munca mea din județ să fie folosită ca exerciții de imagine ale unora care vin în vizită pe aici și apoi pleacă. Să-și facă imagine cu activitatea și cu realizările lor, dacă o au.

E o chestiune de etică politică. Oameni incompetenți în județele lor (care nu au câștigat la vot direct nici o bătălie electorală) vin la Cluj să se laude cu munca altora, iar apoi ne tratează cu lipsă de respect: vezi numirea prefectului de Cluj.

Ne pretind rezultate electorale bune, iar apoi prin decizii arbitrare ne îngreunează munca politică din județ și ne afectează negativ electoral. Oameni inferiori politic vin la Cluj să se laude cu munca noastră și să o dea exemplu.

Am trecut de faza aceasta. Nu mai impresionează pe nimeni acest comportament politic al unora. Activitatea mea politică administrativă este cartea mea de vizită. Politica se schimbă. Oamenii trebuie să se schimbe. Unii din partid încremeniți în funcții nu înțeleg asta și vor fi vânturați de electorat. Reformarea PNL este obligatorie”, a transmis șeful CJ Cluj.

Amintim că, Alin Tișe l-a atacat dur pe Orban, în urmă cu două luni, pentru că a cedat postul de prefect al Clujului în favoarea UDMR, în cadrul negocierilor din coaliția de guvernare.

Comenteaza