Românul cu plăcuţe „M...PSD” vrea în politică. La ce se pregăteşte să candideze

Românul cu plăcuţe „M...PSD” vrea în politică. La ce se pregăteşte să candideze

Răzvan Ştefănescu, şoferul maşinii cu număr de înmatriculare M...PSD, a anunţat, luni pe Facebook, că a luat decizia de a candida deoarece nu este mulţumit de calitatea oamenilor care reprezintă românii.

"Revin cu anunţul făcut pentru un site online aseară: Am luat decizia de a candida independent la alegerile de anul viitor pentru Parlamentul European, asta după multe gândiri si răzgândiri. Am decis să fac acest pas pentru că NU sunt mulţumit de calitatea oamenilor care îi reprezintă pe români în fata Europei, pentru că m-am săturat să fim minţiţi şi pentru că îmi doresc să fac mai mult pentru noi. Ştiu ca va fi greu şi asta pentru ca legislaţia din Romania spune că: o persoană care vrea să candideze la alegerile europarlamentare ca independent trebuie să strângă 100.000 de semnături, de aceea mă bazez pe sprijinul vostru. Doar împreună putem reuşi!", a scris Răzvan Ştefănescu, luni pe Facebook.

La începutul lunii august, procurorii Parchetului Judecătoriei Sectorului 3 au admis propunerea reprezentanţilor Brigăzii Rutiere a Capitalei de clasare a dosarului deschis în cazul lui Răzvan Ştefănescu, şoferul maşinii înmatriculate cu numere M...PSD, astfel că dosarul a fost închis.

Ulterior, Răzvan Ştefănescu a declarat, pentru agenţia de presă MEDIAFAX, că aşteaptă scuze din partea autorităţilor şi a anunţat că are de gând să vândă autoturismul, dacă va putea.

După ce iniţial Brigada Rutieră a Capitalei a deschis dosar penal pentru fapte în cazul lui Răzvan Ştefănescu, şoferul maşinii înmatriculate cu numere M...PSD şi i-au reţinut permisul acestuia, pe motiv că automobilul nu are drept de circulaţie în ţară cu acele plăcuţe, iar Biroul Interpol Stockholm a anunţat că numerele sunt valabile doar pe teritoriul Suediei, ulterior ei au propus clasarea dosarului.

Comenteaza