Rareș Bogdan: Dacă nu era PPE, fermierii români cultivau azi doar mușețel și creșteau râme organice

Rareș Bogdan: Dacă nu era PPE, fermierii români cultivau azi doar mușețel și creșteau râme organice
| Foto: Michel CHRISTEN / © European Union 2025 - Source: EP

Europarlamentarul PNL Rareș Bogdan, șeful Delegației PPE România, consideră inacceptabile propunerile Comisiei Europene pentru noul buget multianual al UE, deoarece periclitează situația fermierilor.

Rareș Bogdan: Dacă nu era PPE, fermierii români cultivau azi doar mușețel și creșteau râme organice

„Ideea comasării unei bucăți din Politica Agricolă Comună cu Politica de Coeziune îi va pune pe fermieri și pe primari să concureze pe aceeași linie de finanțare și va crește cumplit birocrația. Primarii au experiență mai mare cu hârtiile, au servicii specializate în a descâlci complicata legislație europeană, dar fermierii sunt și patroni și muncitori pe câmp sau la animale. A-i pune să transforme o cerere de finanțare la care atașează trei documente într-un metru cub de hârtii, la capătul căruia este posibil să primească un refuz, pentru că oile lui nu asigură dezvoltarea rurală prin acțiuni climatice certe, mi se pare o eroare de strategie”, a declarat europarlamentarul.

Rareș Bogdan a precizat că Partidul Popularilor Europeni, la care este afiliat PNL, a adoptat și impus în rezoluțiile recente măsuri pentru simplificarea Politicii Agricole Comune și creșterea plăților forfetare la 5000 de euro, precum și mărirea ajutorului pentru fermele mici la 75.000 de euro.

„Au fost promisiuni făcute anul trecut de EPP Group și am trecut prin lupte grele. În afară de creșterea acestor sume, am umblat la pragurile de eligibilitate și am relaxat câteva norme de mediu, pentru că altfel, de pildă, românii s-ar fi trezit că sunt tratați exact ca statele care au investit în agricultura verde zeci de ani, și acum le este mai ușor, spre deosebire de fermierii noștri, care se află exact în perioada de tranziție. Nu treci la agricultură durabilă în câțiva ani, cine spune așa ceva este naiv sau ticălos. Dacă nu era PPE, fermierii români cultivau azi doar mușețel și creșteau râme organice”, a adăugat Rareș Bogdan.

Europarlamentarul a reamintit că PPE este partidul agricultorilor europeni și al comunităților rurale, iar interesele acestora nu vor fi sacrificate.

„Unii insistă că agricultura nu contribuie decât cu 2% la PIB-ul UE, dar această cifră înseamnă siguranța noastră alimentară, care se află într-un punct critic. Și asta deoarece pe piața globală, concurența nu mai ține cont de calitate în primul rând, sunt alimente ieftine venite de te miri unde. Planul EPP de a crește numărul de ferme tradiționale și ponderea populației angajate în agricultură este soluția. A nărui acest plan este inconștiență”, a concluzionat europarlamentarul liberal.

Comenteaza