Video Primarul Grigore Fati: „În Apahida, de la aproximativ 6 kilometri de rețea de canalizare s-a ajuns, în prezent, la peste 100 de kilometri”

Primarul Grigore Fati: „În Apahida, de la aproximativ 6 kilometri de rețea de canalizare s-a ajuns, în prezent, la peste 100 de kilometri”
| Foto: Facebook Grigore Fati

Primarul de la Apahida și candidatul PSD Cluj pentru un nou mandat, Grigore Fati, a vorbit, la ZIUA LIVE, despre proiectele realizate de administrația pe care o conduce.

El le-a răspuns, la ZIUA LIVE, contracandidaților săi care îl acuză în această campanie electorală că nu a făcut nimic de la preluarea primului său mandat.

„În Apahida, de la aproximativ 6 kilometri de rețea de canalizare s-a ajuns, în prezent, la peste 100 de kilometri de rețea de canalizare.

În Dezmir, în Sânicoara, în Pata, de exemplu, nu a existat rețea de canalizare până în 2012, acuma s-a realizat și acolo, fie pe fonduri europene, fie pe fonduri proprii sau guvernamentale.

De la aproximativ 6,5 kilometri de străzi asfaltate s-a ajuns la aproximativ 60 de kiometri de străzi, și se va depăși această lungime, până la finele anului, când se va termina și proiectul Modernizare străzi I, un proiect în care mai sunt cuprinse câteva străzi ce trebuie asfaltate.

Pe urmă, în această perioadă, s-a construit o grădiniță nouă, modernă, în Apahida, s-a finalizat Creșa de la Câmpenești, s-a construit căminul cultural în localitatea Sânicoara. Iar dacă vorbim de Sânicoara, le-aș transmite celor care fac tot felul de afirmații, să își amintească cum era Sânicoara până în 2015-2016. Era plin de gropi, bălți, astăzi, între șosea și Someș, este în totalitate asfaltată, are canalizare, apă, curent, iluminat public modernizat”, a spus Fati.

De asemenea, la capitolul proiecte realizate, primarul de la Apahida a mai amintit construirea a trei capele în Corpadea, Pata și Sânicoara, și a menționat că se modernizează căminele culturale din Apahida și Pata, pe fonduri europene. Nu în ultimul rând, au fost extinse și rețelele electrice.

Grigore Fati a mai precizat că acuzațiile unor contracandidați ai săi, conform cărora pe unele străzi cum ar fi Republicii sau Decebal, s-au făcut asfaltări „de campanie”, adică s-a turnat asfalt peste praf, pe repede înainte, sunt nefondate și neadevărate.

Ce mai conține programul primarului social democrat

Dintre proiectele în implementare, alături de cel care vizează modernizarea mai multor străzi și care ar urma să se finalizeze în luna iulie, primarul a amintit proiectul parcului din Apahida, care ar trebui să fie gata până la 1 iunie. „De asemenea, avem în licitație proiectul tehnic pentru construcția unei grădinițe noi, sper să se finalizeze luna aceasta sau luna viitoare, apoi să pregătim licitația pentru execuția acestei grădinițe care se va construi în zona APIA. De asemenea, am achiziționat un spațiu la parterul unu bloc pe care îl vom amenaja pentru a duce acolo două grupe de grădiniță cu program normal. În cel mai scurt timp vom da și ordinul de începere a amenajării acestui spațiu, pentru ca în toamnă să fie gata. Tot în proximitatea acelui spațiu pregătim și un loc de joacă.

Astăzi mi se va prezenta și studiul de fezabilitate pentru amenajarea piațetei de la monumentul din fața Căminului Cultural. Pe urmă, în ședința de consiliu local de joi vom avea dezbaterea proiectului care vizează aprobarea indicatorilor tehnico economici pentru strada Tudor Vladimirescu, o investiție destul de mare. Este o stradă foarte circulată, avem cele două benzi de circulație cu acostamente, cu rigole deschise, vom închide rigolele cu conducte de apă pluvială, vom construi trotuare și o pistă de biciclete, până la intrarea în localitatea Jucu.

Vom continua la Apahida acest proiect care vizează trama stradală, cu strada Parcului, continuare pe Republicii, a fost abordată și strada Decebal, am luat-o pe segmente, nu știu dacă până în 28 iulie, când au termene vor finaliza lucrările, sunt destul de complexe, dar dacă nu, vor lucra pe penalități.

(...)Totodată, vom aborda și trotuarele din Sânicoara și Apahida pe DN1C, după ce se va finaliza înlocuirea conductei cu apă, termenul fiind septembrie anul acesta”, a mai declarat Grigore Fati.

Administrația de la Apahida are în proiect și suplimentarea cu o bandă spre Cluj-Napoca, inițiativă aflată în faza de avizări, după care se va trece la întocmirea unui protocol între DRDP și Consiliul Local Apahida.

La capitolul inițiative în educație, Fati a menționat extinderea școlii din Apahida: „Nu aș vrea să trec peste extinderea școlii din Apahida, pe care o vom lua pe cont propriu, am și alocat bani pentru a începe eventual lucrările, în funcție de când se va termina de actualizat proiectul. Am alocat școlii până anul acesta 3,4 milioane lei, pentru funcționare”.

Comenteaza