Parlamentarii PSD de Cluj îi solicită o întâlnire informală directorului Friesland - Campina România

Parlamentarii PSD de Cluj îi solicită o întâlnire informală directorului Friesland - Campina România
Reprezentanţii PSD Cluj îi solicită directorului Friesland-Campina România o întâlnire informală, în cadrul căruia să discute despre soarta fabricii de lactate Napolact din Baciu.

"Înţelegem că Napolact este o afacere, aşa cum şi dumneavoastră înţelegeţi că este, în acelaşi timp, o emblemă a Clujului. Şi ştim asta pentru că, în dezvoltarea şi impunerea pe piaţă a acestui brand, v-aţi folosit întotdeauna de acest avantaj. Înţelegem deciziile legate de business, aşa cum şi dumneavoastră înţelegeţi că astfel de gesturi nu pot fi făcute fără a exista un dialog prealabil. Mai ales atunci când vorbim de un produs care are o tradiţie şi a cărui valoare se traduce, pentru clujeni, în mult mai mult decât bani", au precizat parlamentarii USL de Cluj, într-o scrisoare adresată directorului Friesland-Campina România, Jan-Willem Kivits.

"Credem că situaţia creată este una nefericită pentru compania pe care o conduceţi, aşa cum ea nu produce bucurie nici clujenilor. Tocmai din aceste motive, şi pentru a veni în sprijinul Dvs., vă invităm să discutăm toate aceste aspecte în cadrul unei întâlniri informale.  Vă rugăm, de asemenea, să luaţi act de totala noastră deschidere pentru a rezolva în interesul comunităţii neplăcerea creată. Suntem convinşi că şi Dvs urmăriţi, în fond, pe lângă vânzare, valorizarea unui produs în care clujenii au investit încredere, admiraţie şi mai ales muncă", se mai arată în comunicat.

Scrisoarea este semnată de toţi parlamentarii PSD de Cluj.

ZIUA de CLUJ a anunţat la mijlocul acestei luni că fabrica de lactate Napolact din Baciu s-ar putea închide, conducerea companiei Friesland-Campina urmând să mute uztilajele la fabrica din Târgu-Mureş. Reprezentanţii companiei au precizat într-un comunicat de presă ulterior că o astfel de decizie nu a fost luată, informaţiile în acest sens fiind speculaţii.Pe de altă parte ei au menţionat că analizează unde este mai eficient să producă mărcile companiei.

 

Comenteaza