O nouă reuniune a consiliului JAI! Aderarea României la Schengen nu este pe ordinea de zi

O nouă reuniune a consiliului JAI! Aderarea României la Schengen nu este pe ordinea de zi

Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) al Uniunii Europene se reuneşte în zilele de 19 şi 20 octombrie 2023, la Luxemburg, luând în discuţie subiecte precum azilul şi migraţia, spaţiul Schengen, protecţia civilă, combaterea abuzului sexual asupra copiilor sau războiul din Ucraina.

Eurodeputatul Eugen Tomac, lider PMP, spune că nici la acest Consiliu JAI extinderea Spaţiului Schengen nu se află pe ordinea de zi: „Acest abuz de putere începe să devină tot mai sfidător”.

„Azi are loc o nouă şedinţă a Consiliului JAI la Bruxelles. Aseară a fost publicată ordinea de zi şi am fost total şocat să constat că întreaga reuniune este dedicată exclusiv problematicii Schengen, doar că nici de această dată nimic despre extindere, nimic despre România şi Bulgaria. Acest abuz de putere începe să devină tot mai sfidător în condiţiile în care toate instituţiile europene ne-au asigurat că prioritatea UE în chestiunea Schengen este intrarea României şi Bulgariei”, scrie pe Facebook Eugen Tomac.

Europarlamentarul aminteşte că „preşedintele Iohannis ne-a asigurat anul trecut că în 2023 vom intra sigur în Schengen”.

„Guvernul chiar a ameninţat că va da Austria în judecată la CJUE, doar că acest subiect lipseşte cu desăvârşire de pe agenda acestui Consiliu JAI unde timp de două zile se discută doar despre Schengen. Cine minte şi de ce nu figurăm pe agenda trebuie să ne explice guvernul imediat, este pur şi simplu revoltător”, încheie Tomac.

Comenteaza