Nou sondaj europarlamentare: prăbușire importantă pentru Alianța PSD-PNL / Dreapta Unită trece peste AUR

Nou sondaj europarlamentare: prăbușire importantă pentru Alianța PSD-PNL / Dreapta Unită trece peste AUR
| Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Cel mai recent sondaj realizat de AtlasIntel, în exclusivitate pentru Digi24, arată că alianța PSD-PNL ar obține la alegerile europarlamentare din luna iunie doar 31,6% din voturi. Liderii celor două mari partide anunțaseră că obiectivul este să scoată peste 50%.

Alianța formată din actualele partide aflate la guvernare este urmată de Alianța Dreapta Unită (USR, PMP și Forța Dreptei) care ar obține 24,6%. Pe locul trei se află partidul AUR cu 19,9%.

Sondajul realizat în perioada 5-9 aprilie a fost prezentat în exlusivitate de Cosmin Prelipceanu, în emisiunea Jurnalul de Seară, la Digi24.

Cum votează românii la alegerile europarlamentare

Sondajul arată rezultate surprinzătoare pentru coaliția PSD-PNL dar și pentru Alianța Dreapta Unită, care depășește partidul AUR. Partidul Dianei Șoșoacă intră în Parlamentul European. 

Nou sondaj europarlamentare: prăbușire importantă pentru Alianța PSD-PNL / Dreapta Unită trece peste AUR

Potrivit datelor demografice, Alianța PSD-PNL este votată mai mult de persoanele cu vârsta de peste 50 de ani, în timp ce Dreapta Unită primește cele mai multe voturi de la cei cu vârsta între 40 și 49 de ani. AUR este partidul care primește cele mai multe voturi de la electoratul tânăr, cu vârsta între 18 și 29 de ani.

Sondajul a fost realizat în perioada 5 aprilie - 9 aprilie pe un eșantion 1.764 respondenți, prin metoda „recrutare digitală aleatorie” și are o marjă de eroare de +-2%. Mai multe detalii AICI.

AtlasIntel este singura companie de sondare a opiniei publice pe canal exclusiv digital cu nota “A” în clasamentul FiveThirtyEight. În ciclul alegerilor prezidențiale din 2020 în SUA, AtlasIntel a fost cea mai precisă companie de sondare, atât la nivel federal cât și în fiecare dintre statele cheie care au definit numărul de electori în Colegiul Electoral.

Comenteaza