Video Liderul liberalilor clujeni: „Cei de la UDMR să nu fie supărați că au pierdut postul de prefect”

Liderul liberalilor clujeni: „Cei de la UDMR să nu fie supărați că au pierdut postul de prefect”

Președintele PNL Cluj, Daniel Buda, susține că este un lucru normal în viața politică din România ca funcția de prefect să se schimbe periodic de la un partid la altul.

În urmă cu o zi, liderul UDMR Cluj, deputatul Csoma Botond, s-a declarat surprins de finalitatea negocierilor dintre partidele de la guvernare în ceea ce privește repartizarea funcțiilor de prefect.

Daniel Buda a afirmat, miercuri, la ZIUA LIVE, (VIDEO la finalul articolului) că UDMR-iștii clujeni nu ar trebui să fie supărați de această decizie.

„Eu n-aș intra în logica din interiorul negocierilor. N-aș spune că am recuperat funcția de la UDMR și că pentru noi este o victorie. Aș spune că este o apreciere corectă a organizației PNL Cluj, în sensul în care noi am avut performanțe de-a lungul timpului. Au fost niște principii în luarea deciziei, noi având și președintele de Consiliu Județean.

Nu este o victorie a PNL Cluj împotriva UDMR-ului. Tot așa consider că, nici cei de la UDMR Cluj nu cred că trebuie să fie supărați pentru faptul că suntem în aceea situație. Așa au obținut și ei postul de prefect acum câteva luni de zile. Este o chestiune firească în logica vieții politice ca aceste posturi de prefect să meargă dintr-o parte în alta”, a declarat, la ZIUA LIVE, liderul PNL Cluj.

De asemenea, Buda a ținut să-i mulțumească actualului prefect de la UDMR, avocatul Istvan Szilard Tasnadi, pentru munca depusă în cele aproximativ 10 luni de activitate.

„A fost un om echilibrat, care și-a făcut bine treaba, și îi mulțumesc pentru activitatea de până acum. Sunt convins că și din postura de subprefect se va descurca la fel de bine. Rolul prefectului este acela de a asigura un echilibru la nivelul județului, iar asta se va întâmpla și pe mai departe”, a explicat europarlamentarul liberal.

Daniel Buda a confirmat câteva nume luate în calcul de liberalii clujeni pentru a ocupa funcția de prefect al Clujului.

Comenteaza