Eurodeputaţii Daniel Buda și Dan Motreanu cer Comisiei Europene sprijin financiar suplimentar pentru fermierii români

Eurodeputaţii Daniel Buda și Dan Motreanu cer Comisiei Europene sprijin financiar suplimentar pentru fermierii români
| Foto: psnews.ro

Europarlamentarii liberali Daniel Buda (liderul PNL Cluj) şi Dan Motreanu au solicitat Comisiei Europene sprijin financiar suplimentar pentru fermierii români, în contextul atacurilor Rusiei asupra porturilor ucrainene Reni şi Ismail şi a faptului că Moscova a stopat acordul internaţional privind transportul grânelor din Ucraina pe Marea Neagră.

Cei doi europarlamentari cer, prin intermediul unei scrisori comune, identificarea şi punerea la dispoziţie în regim de urgenţă a unor fonduri europene suplimentare pentru modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii de transport terestru, fluvial, maritim care să facă faţă volumului adiţional de mărfuri ucrainene transportate, consolidarea culoarelor verzi de transport și dezvoltarea capacităţilor de stocare a grânelor pe teritoriul României.

Redăm mai jos în integralitate scrisoarea celor doi euroduptați:

Stimată doamnă Președintă a Comisiei Europene, Ursula Von der Leyen,

Recentul atac al Rusiei asupra porturilor ucrainene Reni și Ismail, esențiale pentru transportul mărfurilor ucrainene pe Dunăre cumulat cu decizia Federației Ruse de a stopa acordul internațional privind transportul grânelor din Ucraina pe Marea Neagră vor pune, indiscutabil, o presiune adițională extraordinară atât pe infrastructura de transport a României cât și asupra sectorului agricol românesc în ansamblul său.

Reamintim faptul că fermierii români rămân încă grav afectați de efectele influxului de cereale ucrainene la prețuri reduse, la care Comisia Europeană a venit cu măsuri de sprijin financiar, din păcate, insuficiente. Recent, în România prețul grâului a ajuns la 0,75 lei/kg (0,15€/kg). În condițiile unei producții medii de 4000-4500 kg la hectar, rezultă o sumă de 3000-3375 lei (609 -686€), ce nu poate acoperi costurile de producție care se ridică la 3500-4000 de lei (711 - 821€).

Acesta este un record negativ, ceea ce pune într-un real pericol viabilitatea fermelor românești. În același timp, deși printre cei mai încercați în aceste vremuri tulburi, agricultorii români primesc în continuare cele mai mici subvenții, mult sub media Uniunii Europene. Reiterăm pe această cale apelul adoptat într-o recentă rezoluție a Parlamentului European privind securitatea alimentară de a accelera procesul de convergenţă al plăților directe din cadrul Politicii Agricole Comune (PAC).

Vă solicităm așadar, să acordați statului Român sprijinul necesar pentru o gestionare eficientă a noilor provocări, prin identificare și punerea la dispoziție în regim de urgență a unor fonduri europene suplimentare pentru modernizarea și dezvoltarea infrastructurii de transport (terestru, fluvial, maritim) care să facă față volumului adițional de mărfuri ucrainene transportate, consolidarea culoarelor verzi de transport, dezvoltarea capacitaților de stocare a grânelor pe teritoriul României, precum și pregătirea unui nou pachet de sprijin financiar pentru fermierii români care riscă altfel să cadă în capcana forțelor politice anti-europene.

Nu în ultimul rând, atragem atenția că refuzul nejustificat și fără temei juridic legat de criteriile de aderare la spațiul Schengen al României îngreunează semnificativ transporturile de mărfuri (romanești și ucrainene) și generează totodată costuri suplimentare inutile pentru transportatori, ceea ce se reflectă în final în prețul plătit de consumatori, într-un context inflaționist european și global îngrijorător. Vă solicităm așadar, ca în calitate de membru în Consiliul European să exercitați o presiunea suplimentară asupra opoziției cancelarului austriac cu argumente îndoielnice pentru a corecta numaidecât această situație discriminatorie, care riscă să transforme cetățenii români din cei mai proeuropeni, în urmă cu doar câțiva ani, în cei mai eurosceptici în viitorul apropiat.

Așteptam cu interes răspunsul dumneavoastră și noile măsuri propuse de Comisia Europeană.

Cu deosebită considerație,

Dan Ștefan MOTREANU - PPE - Membru al Comisiei pentru agricultură și dezvoltare rurală

Daniel BUDA - PPE - Vice Președinte al Comisiei pentru agricultură și dezvoltare rurală”.

Comenteaza