Deputat: 9.000 lei, indemnizaţie decentă. Vreţi să venim în cioareci?

Deputat: 9.000 lei, indemnizaţie decentă. Vreţi să venim în cioareci?
Deputatul neafiliat Remus Borza a declarat, miercuri, în plen, că indemnizaţia de 9.000 de lei pe care parlamentarii o primesc este „decentă”, afirmând că aleşii nu pot veni „desculţi” la serviciu.

„Şi alaltăieri, când am discutat pe moţiunea simplă pe muncă am vorbit despre ipocrizia şi populismul unor colegi. Ce ipocrizie e mai mare decât să votezi împotriva propriilor indemnizaţii şi să te calci pe picioare la casierie ca să le încasezi? Nu am văzut niciun semnatar din cei 52 pe moţiunea simplă că s-au legat cu lanţuri ca o formă de protest împotriva acestor indemnizaţii sau că au refuzat să le încaseze, după cum nici la USR nu am văzut niciun coleg care să dea o declaraţie la casierie prin Secretariatul general, că refuză încasarea indemnizaţiei", a declarat deputatul neafiliat Remus Borza, critic\nd discursul opoziţiei cu privire la majorarea indemnizaţiilor pe care le primesc parlamentarii.

Remus Borza a susţint că „un demnitar prost plătit este vulnerabil la prostie şi la corupţie" şi le-a cerut colegilor săi „să pună la adăpost demnitarii acestei ţări de astfel de tentaţii".

„Dragii mei, până la urmă indemnizaţia este un drept constituţional pe care ca orice demnitar avem dreptul să o încasăm. Ce pretenţii aveţi? Să venim desculţi, să venim în cioareci, în opinci, în blugi? (...) Este o indemnizaţie decentă 9.000 de lei. Nu spun că e mică, nu spun că e mare. (...) un demnitar prost plătit este vulnerabil la prostie şi la corupţie. Haideţi să punem la adăpost demnitarii tării de astfel de tentaţii! (...)", a spus Borza.

Deputatul PNL Pavel Popescu a cerut un drept la replică, precizând că a donat pentru un an banii primiţi în urma majorării salariale.

„Nu suntem demni de banii pe care îi primim dacă de comportăm aşa cum ne comportăm", a declarat Popescu, criticand intervenţia obscenă pe care deputatul PMP Corneliu Bichineţ a avut-o, în plen, cu privire la deputatul PSD Andreea Cosma.

Corneliu Bichineţ, deputat PMP, i-a cerut miercuri, de la tribuna Parlamentului, deputatei Andreea Cosma să spună ce fel de relaţie a avut cu procurorul Mircea Negulescu, exprimarea sa iscând o serie de critici în sala de plen.

 

Comenteaza