Daniel Buda: "Implică-te! Părerea ta contează!" Consultare publică privind politica de promovare a produselor agroalimentare

Daniel Buda: "Implică-te! Părerea ta contează!" Consultare publică privind politica de promovare a produselor agroalimentare

Comisia Europeană a lansat consultarea publică privind politica UE de promovare a produselor agricole și alimentare, a anunţa europarlamentarul Daniel Buda, vicepreședintele Comisiei de Agricultură din Parlamentul European și membru al Grupului PPE.

Consultarea se desfășoară în cadrul unei evaluări globale a politicii actuale și urmărește să înregistreze reacțiile consumatorilor și ale părților interesate cu privire la eficacitatea și relevanța măsurilor actuale, la coerența acestora cu acțiunile UE din alte domenii și cu privire la valoarea adăugată a implementării acestei politici la nivelul UE.

Poza noua 07.08.2018Obiectivul politicii UE de promovare a produselor agricole și alimentare este stimularea competitivității și a consumului produselor provenind din UE, în interiorul și în afara Uniunii. Acțiunile de promovare contribuie la sensibilizarea consumatorilor cu privire la meritele produselor agricole și ale metodelor de producție din UE și sunt menite să facă cunoscute produsele cu indicații geografice protejate și produsele Bio. Consultarea va fi deschisă timp de 18 săptămâni, mai exact în intervalul 8 mai - 11 septembrie 2020.

Astfel, vor fi supuse investigației măsurile adoptate în cadrul programelor anuale de lucru pentru 2016, 2017 și 2018, inclusiv programele de promovare (acțiunile de promovare pe piața UE și în țările terțe, prezentate de organizațiile care formulează propuneri), și măsurile luate la inițiativa Comisiei (misiuni la nivel înalt, târguri comerciale, campanii proprii și servicii de asistență tehnică). Evaluarea vizează statele membre și țările terțe în care sunt puse în aplicare măsurile de promovare. Comisia trebuie să prezinte Parlamentului European și Consiliului raportul în urma consultării publice până în data de 31 decembrie 2020.

"În calitate de vicepreședinte al Comisiei de Agricultură și Dezvoltare Rurală din Parlamentul European, îi încurajez și îi îndemn pe toți cei interesați, să participe la această consultare publică. Informațiile obținute prin intermediul prezentei consultări vor reprezenta o contribuție valoroasă la pregătirea raportului privind măsurile de informare și de promovare referitoare la produsele agricole, puse în aplicare pe piața internă și în țările terțe", a declarat Daniel Buda.

Pentru a-i încuraja pe consumatori să participe la consultarea publică inițiată de Comisia Europeană, europarlamentarul a lansat un concurs, dotat cu premii constând în 10 excursii la Parlamentul European de la Bruxelles.

"Toți cei care, până la data de 11 septembrie inclusiv, vor completa chestionarul consultării publice și vor trimite pe adresa europarlamentardanielbuda@gmail.com o dovadă a completării (print-screenuri sau link-ul) intră automat în procesul de tragere la sorți pentru a câștiga cele 10 excursii la Parlamentul European de la Bruxelles, pe care le voi pune la dispoziție", a transmis Daniel Buda.

Chestionarul din cadrul consultării publice îl regăsiți în acest link.

Comenteaza