Video Cum s-au împărțit taberele în PNL. Tișe: „Acest partid a trecut deja de etapa în care nu înțelege ce i se întâmplă”
- Scris de Sergiu Vlăgea
- 28 Mai 2025, 11:42
- Politica
- Ascultă știrea

Șeful Consiliului Județean Cluj crede că viitorul PNL va depinde foarte mult de intrarea sau nu la guvernare și dacă funcția de prim-ministru va ajunge la liberali, în persoana lui Ilie Bolojan, așa cum chiar președintele Nicușor Dan a spus că își dorește.
Alin Tișe a vorbit, la ZIUA LIVE, despre situația actuală din PNL, precizând că se pot observa două curente care s-au desprins și vor să preia șefia partidului.
„Partidele clasice o să fie concurate de partide mai mici dacă nimic nu se schimbă. Și noi, ca partid, mai avem unde să ne ducem în jos. O să vedeți cum o să apară partidulețe mai mici care o să câștige electorat pentru că vor veni cu alte fețe, cu altă mentalitate, cu altă dorință de a face politică.
Inclusiv pe doctrina liberală mă aștept să apară noi partide. Dacă ne uităm ce se scrie în presă, că eu nu am avut întâlniri cu nimeni sau să fac tot felul de conspirații, vedem că sunt cel puțin două opinii conturate în PNL, prin vocile unora sau altora. Este evident acest lucru.
Este o direcție prin care domnul Ilie Bolojan, reîntors în partid și prin ce a făcut ca președinte interimar, are o platformă în care se dorește o continuitate în conducere, dar înspre o politică apropiată de USR. Dovadă că USR a susținut în permanență că și l-ar dori premier pe Ilie Bolojan. Este această parte a PNL-ului care vede în viitorul nostru o politică apropiată de USR și într-o formă de colaborare cu această parte și nu numai.
Cealaltă parte a PNL-ului este cea conservatoare. Am văzut prin mesajele date în ultima perioadă de Crin Antonescu și cei care cred în acest gen de politică conservatoarea, adică în a continua ce a făcut PNL dintotdeauna. O politică standard, clasică și la care PNL trebuie să se întoarcă pentru că a pierdut din esență. Să se întoarcă spre electoratul de bază, spre dreapta productică”, a declarat, la ZIUA LIVE, Alin Tișe.
Liderul CJ Cluj mai spune că, dacă PNL va da premierul României, cu siguranță acesta va prelua și președinția partidului.
„Cam aceste două curente se pot observa la ora actuală. Poate sunt și mai multe, dar asta am văzut eu, ca o opinie personală. Este clar că în funcție de ce se va întâmpla cu funcția de prim-ministru asta va influența și câștigătorul competiției din PNL. Dacă președintele interimar al partidului va fi premier sigur că el are un atu să câștige și șefia partidului. Nimeni nu îl va putea contesta dacă este prim-ministru. Dacă PNL nu ar intra la guvernare și nu ar avea un premier, cu siguranță că bătălia va fi mai dură în partid între cele două curente. Acest partid a trecut deja de etapa în care nu înțelege ce i se întâmplă. Dacă spui că nu înțelegi ce se întâmplă, atunci înseamnă că treci deja la o etapă în care ai preluat partidul pe persoană fizică și nu îți mai pasă de ceilalți”, a conchis Tișe.