Băsescu: Am rupt orice legătură cu Petrom; politica sa e imorală

Băsescu: Am rupt orice legătură cu Petrom; politica sa e imorală
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, la emisiunea "După 20 de ani" de la PRO TV, că a rupt orice legătură cu Petrom ca semn de protest faţă de profitul pe care l-a obţinut pe timp de criză, el adăugând că politica acestei companii este "imorală".

"Eu sunt cel care a rupt orice legătură cu Petromul ca semn de protest faţă de profitul pe care l-a obţinut pe timp de criză. Nu-mi place politica lor, este incorectă", a declarat preşedintele.

Traian Băsescu a spus că a avut discuţii numeroase pe tema acestor nemulţumiri cu cei de la Petrom, dar şi cu preşedintele austriac.

"Nu poţi să ceri unei firme să fie 100% morală, dar nici nu poţi să-mi arunci în faţă în fiecare zi preţul mondial al barilului, când tu îl extragi din România cu 16 dolari", a spus preşedintele.

Grupul Petrom a înregistrat anul trecut un profit record în creştere cu 72%, la 3,759 miliarde lei (887 milioane euro), cel mai mare câştig înregistrat vreodată de o companie din România, şi vânzări record de 22,61 miliarde lei (5,3 miliarde euro).

În ultimul trimestru din 2011, Petrom a obţinut un profit de 838 milioane lei, în creştere cu 8% faţă de perioada corespunzătoare din 2010, la vânzări de 6,39 niliarde de lei, mai mari cu 17%.

Grupul a raportat pentru 2010 un profit net de 2,19 miliarde lei şi vânzări de 18,61 miliarde lei. În ultimele trei luni din 2010, Petrom a consemnat un câştig de 779 milioane lei şi vânzări de 5,45 miliarde lei.

 

Comenteaza