Balanța comercială a UE a fost dată peste cap de rapoartele ministrului Daea

Balanța comercială a UE a fost dată peste cap de rapoartele ministrului Daea
Daniel Buda | Foto: European Parliament, Multimedia centre

Europarlamentar de Cluj Daniel Buda solicită public demiterea ministrului Agriculturii, Petre Daea, ca urmare a raportării fix din pix a producțiilor de porumb către Comisia Europeană.

"Ceea ce se discuta în urmă cu câteva luni bune, stârnind consternare, înfrigurare și îngrijorare pe culoarele instituțiilor europene, despre posibilele raportări false ale Guvernului României cu privire la producțiile de porumb iată că, încetul cu încetul, devin certitudini. Guvernul PSD-ALDE a mințit în documentele oficiale trimise către Comisia Europeană, ceea ce crează grave prejudicii de imagine și scăderea credibilității oficialilor români în fața instituției europene și nu numai. Iar acest lucru a fost, iată, confirmat și de Departamentul pentru Agricultură al Statelor Unite ale Americii.

Nimeni nu poate înțelege un astfel de gest care depășește cu mult raportările ceaușiste ale producțiilor record desprinse de realitate. Astăzi, aceste false raportări ale ministrului Agriculturii, Petre Daea, cu multe milioane de tone peste cele reale, au dus la modificări de prețuri pe bursa de cereale, generând pierderi uriașe pentru unii și buzunare umplute pentru alții. Balanța comercială a UE a fost dată și ea peste cap, importurile și exporturile la nivelul UE fiind afectate. Mai mult, există riscul declanșării inclusiv a unor dificultăți majore în asigurarea necesarului de furaje pentru animale dar și a alimentelor pentru consumul uman. Toate acestea pot presupune importuri la prețuri mult mai mari decât cele normale și, evident, avem de-a face cu distorsiuni ale pieței", transmite Buda, printr-un comunicat de presă, care mai spune că, "în fața unei realități de forța evidenței aritmetice, singura soluție este demiterea ministrului Agriculturii, Petre Daea, ca un minim efort de reparare a imaginii României în fața instituțiilor europene". 

loading...
Comenteaza