Antonescu: Felicit Guvernul pentru că în negocierile cu FMI lucrurile merg foarte bine

Antonescu: Felicit Guvernul pentru că în negocierile cu FMI lucrurile merg foarte bine
Preşedintele interimar, Crin Antonescu, a felicitat, miercuri, într-o conferinţă de presă, Guvernul, şi cu precădere pe premierul Victor Ponta şi miniştrii Florin Georgescu şi Daniel Chiţoiu, pentru faptul că în negocierile cu FMI lucrurile merg "foarte bine".

"Felicit Guvernul României, cu precădere pe prim-ministrul Victor Ponta, pe vice-prim-ministrul şi ministrul de Finanţe, Florin Georgescu, şi pe ministrul Economiei şi Comerţului, Daniel Chiţoiu, pentru faptul că în negocierile din această rundă cu FMI lucrurile merg foarte bine", a spus Antonescu.

Preşedintele interimar a salutat faptul că discuţiile desfăşurate între FMI şi Guvern au relevat faptul că Executivul se află în parametrii pe care i-a angajat la nivelul indicatorilor macroeconomici şi la nivelul angajamentelor de privatizare şi intorducere a managementului privat, ceea ce, în opina sa, conferă credibilitate şi forţă Cabinetului.

Totodată, Antonescu a salutat faptul că Guvernul a consfinţit în cadrul acestei runde de negocieri cu FMI respectarea angajamentului privind a a doua tranşă de creştere a salariilor bugetarilor din decembrie .

"Salut faptul că Guvernul se ţine de cuvânt şi că acest lucru va fi consacrat şi în aceste negocieri cu FMI. Le mulţumesc primului-ministru, tuturor mebrilor Guvernului pentru că au acţionat cu reponsabilitate şi că, inclusiv la această întâlnire cu FMI, au dovedit credibilitate şi fiabilitate ca Guvern, ceea ce e esenţial pentru România", a spus Antonescu.

Experţii FMI vor accepta o creştere economică mai mare de 1% pentru acest an, în ciuda producţiei agricole slabe şi a încetinirii economice din zona euro, iar PIB-ul nominal estimat va scădea uşor faţă de actuala prognoză, de la 607,5 la 607,3 miliarde lei, pe un deflator în creştere de la 3,3 la 4%

"Un deflator mai mare va presupune şi o inflaţie mai mare la final de an faţă de prognoza actuală a BNR, de 3,2%. Oricum, BNR a dat un semnal că prognoza nu a încorporat anumite evoluţii care se vor resimţi în inflaţie", au explicat pentru Mediafax surse apropiate negocierilor cu Fondul Monetar Internaţional.

Guvernul va introduce cel mai târziu la începutul anului viitor sistemul de achitare a TVA la momentul încasării facturii pentru firmele cu cifră de afaceri de maximum 500.000 euro, dacă plăţile sunt efectuate prin bancă, termenul fiind încă discutat cu FMI, a declarat premierul Victor Ponta.

"Înţeleg că decizia este favorabilă şi vom introduce măsura. Este o discuţie despre termen şi îl vom discuta în week-end. Cel mai târziu va fi la 1 ianuarie 2013, dar recunosc că ne-am dori să facem lucrul ăsta şi mai devreme. Decizia sper să o avem până luni", a spus Ponta, la finalul discuţiilor cu membrii misiunii Fondului Monetar Internaţional, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale.

El a precizat că discuţiile cu FMI vor continua la sfârşitul acestei săptămâni.

 

Comenteaza