Patronul CFR-ului, așteptat cu nerăbdare în Gruia: "A zis că vine personal zilele acestea"

Patronul CFR-ului, așteptat cu nerăbdare în Gruia: "A zis că vine personal zilele acestea"
| Foto: captura video

Nelu Varga, principalul finanțator al clubului clujean ar putea fi prezent la Derby-ul cu Universitatea.

Aflat la mii de kilometri de echipă în ultima perioadă, patronul CFR-ului e așteptat cu nerăbdare de președintele Iuliu Mureșan. Oficialul din Gruia speră că finanțatorul va reveni în țară și va rezolva o parte dintre problemele financiare ale clubului.

Mai mult, conducătorul echipei clujene a dezvăluit că Nelu Varga s-ar putea întoarce chiar pentru duelul dintre formația sa și rivala din oraș, Universitatea.

"Îl așteptăm cu geanta nu chiar goală, mai pe fund așa, să o umplem. Să vină și să o umple, atât vreau (n.r. râde). Glumesc. Îl așteptăm să vină și să rezolvăm din probleme. Dânsul a zis că vine personal zilele acestea, poate chiar astăzi (n.r. luni, 16 martie).

A fost la echipă de câteva ori de când sunt eu în club. Am stat la birou, am discutat câteva ore bune. A fost de două ori, iar la telefon suntem în contact permanent", a precizat Mureșan, conform Digisport.

Comenteaza