Noul protecționism: de unde vine și încotro duce

La audierile recente din Congresul American, secretarul comerțului în noua administrație republicană a afirmat că SUA doresc “comerţ echitabil”. Această declarație denotă o schimbare radicală de viziune în relațiile comerciale externe dacă o raportăm la gândirea prevalență post 1945.

Denunțarea acordului comercial  transpacific (TPP), atitudinea față de acordurile NAFTA și TTIP, spun de asemenea multe. Se vorbește totodată de înțelegeri comerciale bilaterale, bariere tarifare ca protecție a unor sectoare economice; firme americane sunt îndemnate să mute operațiuni acasă, să repatrieze profituri, se exprimă îndoieli față de noi reglementări internaționale privind sistemul financiar.

În mod tradițional, conceptul de “fair trade” face parte din retorica țărilor în curs de dezvoltare. În comparație sunt de pus declarații ale înalților oficiali chinezi la Davos, în ianuarie, unde au pledat pentru comerțul internațional liber, pentru globalizare – deşi funcționarea economiei chineze are trăsături protecționiste structurale. 
  
Au existat în SUA puncte de vedere ce susțin o abordare “strategică” a comerțului internațional (Clyde Prestowitz vine în minte), dar au fost în marginea dezbaterii publice; comerțul fără opreliști era paradigma dominantă, chiar dacă în domenii legate de securitate (industria de apărare, telecomunicații) s-a exercitat control, iar fluctuația valutelor a fost mereu prezentă în dialogul miniștrilor de finanțe din țări mari.

Dar ce se observă acum trebuie interpretat într-un registru mai adânc și având implicații ample – mai cu seamă că șomajul este scăzut în SUA, sub 5% (față de 9% imediat după 2009). Și în țări din UE se observă o creștere de accente suveraniste naționale, dar regulile din Uniune mențin ordinea liberului schimb. De aceea numeroși lideri europeni sunt îngrijorați de abordarea inițiată de nouă administrație republicană. Brexit însă poate fi judecat în logica schimbărilor din SUA, chiar dacă Regatul Unit rămâne atașat viziunii piețelor libere. 
  
Ceea ce poate fi numit “noul protecţionism” echivalează cu mai multă intervenție în economie/societate și se manifestă în forme și cu intensități diferite. Când se pune în discuție arhitectură multilaterală a reglementării schimburilor internaționale avem de-a face cu o abordare nouă radicală; sunt însă și căi insidioase, care nepunând în discuție multilateralismul urmăresc sprijinirea unor companii naționale, sectoare economice.

În UE, reguli de funcționare a Pieței Unice sunt dominante în condiții de varietate a situațiilor economice naționale. Pentru a vedea de unde vine noul protecționism merită să intrăm puțin în istorie și să contextualizăm. Rândurile de mai jos încearcă să interpreteze, să înțeleagă, nu au o intenție normativă. 
  
Repere istorice 
  
După al doilea război mondial, SUA s-au manifestat drept campion al comerțului internațional liber, ca expresie a funcționării sistemului bazat pe piețe libere și că instrument de promovare a propriilor interese. Democrația liberală era văzută în relație simbiotică cu comerț liber și deschidere financiară, cu globalizare – în contrast cu sistemele de comandă ipostaziate de țările comuniste.

Căderea Zidului Berlinului a accentuat această viziune în relațiile internaționale, care echivala la scară istorică cu cea asumată de Marea Britanie începând cu a doua jumătate a secolului XIX (când Pax Britanica a ordonat lumea că regim de funcționare a sistemului economic internațional). “Consensul de la Washington”, promovat de instituțiile financiare internaționale (Bancă Mondială și FMI în special) după 1945 a reflectat credința în globalizare neîngrădită ca principiu călăuzitor în relațiile economice externe. 
  
Disidența pe planul gândirii și practicii economice a existat. Robert Wade, Alice Amsden, Lance Taylor și alții au subliniat riscuri generate de o deschidere prematură a piețelor. UNCTAD, instituție cu sediul la Geneva și care reprezenta o portavoce pentru țări mai puțin dezvoltate, a judecat cu circumspecție deschiderea comercială și financiară totală.

În America Latină au existat voci care remarcau aspecte structurale ce reclamau nuanțări. Dani Rodrik, profesor la Harvard, a pledat și el pentru politici pragmatice, care să țină cont de niveluri de dezvoltare economică, de imperfecțiuni și asimetrii. Succese economice ale unor economii asiatice au pus la îndoială “consensul washingtonian”; lecții ale episoadelor de criză economică din ultimele decenii au determinat instituții internaționale specializate să reexamineze liberalizarea financiară deplină indiferent de circumstanțe. 
  
Este de observat că emanciparea SUA față de coroana britanică după războiul de independență a avut suport în măsuri protecționiste pentru dezvoltarea producției naționale; Germania a făcut la fel tot în relația cu Regatul Unit, în timp ce Japonia a răspuns la asaltul economic al puterilor occidentale printr-o politică de dezvoltare ce a utilizat mijloace protecționiste.

Altfel spus, protecționismul a făcut parte din arsenalul de construcție/dezvoltare economică, de asigurare a securității economice, de modificare a balanței de putere. În Europa, Friedrich List este de evocat pentru gândirea protecționistă; el a inspirat politica economică în Germania în a doua parte a secolului XIX și după. În SUA îmi vin în minte primul secretar al Trezoreriei, Alexander Hamilton, o serie de președinți americani între care Abraham Lincoln. 
  
UE și ordinea mondială postbelică au avut menirea de a pacifica relațiile dintre state, de a preveni conflicte economice și nu numai. Procesul de decolonizare este de menționat în acest context. Această constatare nu ignoră marea confruntare geopolitică din secolul trecut, intervenții militare în diverse regiuni ale globului. 
   
De ce revine protecționismul în țări dezvoltate? 
  
De ce sirenele protecționismului “sună” în lumea dezvoltată în acești ani? Sunt de menționat procese și fapte ce pot da lămuriri în acest sens și care pot fi încadrate în două categorii: 1. evoluții economice; 2. pericole la adresa securității cetățenilor, statelor. 
  
Între evoluții economice de fond sunt de enumerat: 
 
- Erodarea poziției SUA în distribuția puterii economice în spațiul global; ea este legată și de campanii externe (militare) nereușite
- Soliditatea economică și industrială este esențială pentru forța tehnologică și militară 
- Pentru prima dată în ultimele secole preeminența economică a lumii occidentale este amenințată; ascensiunea Asiei, a Chinei în special, dar și a Indiei (noi tehnologii ajutându-le) sunt de notat
- Noi tehnologii (a patra Revoluție Industrială) elimină intens locuri de muncă, dar și politici economice/publice sunt responsabile pentru încordarea socială, pentru dislocări sociale 
- Criza financiară a fragmentat, divizat societatea și induce replieri spre interior
- Aceeași criză a indus state și bănci centrale să recurgă la măsuri “nonstandard”, la adoptarea, sau accentuarea unor practici intervenționiste în economie
- Practici corporatiste rele, evitarea plătii impozitelor și taxelor (inclusiv export de profit), ostilizează autorități publice, alimentează reacții contra globalizării
- Există un sentiment larg răspândit că piețe externe (financiare) exercită putere excesivă în influențarea deciziilor guvernelor naționale. Aici problema este delicată și pentru că este în joc legitimitatea celor cu mandat de a administra treburi publice. 
  
Noul protecționism în țări dezvoltate exprimă o reacție față de efecte ale globalizării neîngrădite. Acum mai bine de un deceniu, Paul Samuelson, autor al “sintezei neoclasice’’ (ce stă la baza gândirii economice mainstream), sublinia că circulația factorilor de producție poate reduce avantaje comparative ale țărilor industrializate; el relua ceea ce David Ricardo, poate cel mai fecund contributor la teoria comerțului internațional, considera că fiind un revers al medaliei când capitalul, investiții merg spre țări partenere, unde salariile sunt foarte mici.

Dacă politici publice ar fi fost mai atente față de cei care pierd din cauza competiției globale încordarea socială ar fi fost mai mică. Trebuie spus că globalizarea nu are determinare mecanică în evoluții tehnologice. Preocuparea față de erodarea unui statut economic se poate îmbina cu teama unei vulnerabilizări pe plan tehnologic și militar. Noul protecționism este deci de pus în relație cu trasee de revenire a statului în economie. 
  
Să trecem la a două categorie se fapte. Tot mai proeminentă pe agenda publică în țările occidentale este problematica de siguranță, protecție a cetățenilor și a statului ca apărător al intereselor publice. SUA au fost lovite năprasnic în septembrie 2001 de atacuri teroriste, ceea ce a condus la revederea unor precepte de asigurare a securității cetățenilor, a statului. Și europenii au fost loviți în anii din urmă de acte teroriste ce au creat un sindrom de anxietate și de raportare la autoritățile publice/naționale analog cu cel de peste Ocean. 
  
Terorismul, pericole neconvenționale (între care atacuri informatice, războaie hibride), teama de viitor, mari incertitudini, determină mulți cetățeni să ceară de la guverne naționale măsuri ferme, protejarea intereselor naționale. În Franța și Belgia, de exemplu, operează de stări de urgență. Noi măsuri de securitate proliferează.

În Europa a apărut criza refugiaților, a imigranților care a îngreunat funcționarea spațiului Schengen. Și în SUA noua administrație are o abordare nouă, deși controvesata privind imigrația. Cum răspunde “societatea deschisă” la asemenea provocări este de analizat fiindcă soluțiile nu sunt simple (vezi și textul meu “Societatea deschisă și razboaiele”, Curs de guvernare/Adevărul, 29 ianuarie, 2015); fără politici bine cugetate efectele pot fi mult suboptime. 
  
Accente autoritariste apar în democrații liberale în vremuri dificile - comparabile cu ce se întâmplă în conduită statelor în vremuri de mari tensiune, de război. Există o diferență de fond între a te teme de ziua de mâine în privință slujbei și teama ce are izvor în amenințări teroriste, conflicte militare. Dar izolaționismul, protecționism exacerbat pot avea efecte de bumerang și înrăutăți lucrurile, contrar dorințelor.      

Daniel DĂIANU

membru CA al BNR