Ce aş întreba eu CSAT despre criza din sănătate

Nu cred că această criză a dezinfectanţilor este o problema de CSAT. De altfel, chiar dacă opinia publică priveşte cu sufletul la gură filmul cu spioni de la TV, orice copil de grădiniţă ştie deja că sistemul sanitar este pradă corupţiei endemice, neglijenţei şi nepăsării celor responsabili.

Crizele de felul acesta trebuie rezolvate (de fapt nu ar trebui să apară) de către instituţiile abilitate din sistemul sanitar prin acte normative, proceduri şi control, şi nu prin implicarea unor structuri supra sau para-instituţionale. Aceleaşi tipuri de crize, uneori create artificial, există de multă vreme: criza incubatoarelor, criza cardului de sănătate, criza hepatitei, criza vaccinurilor, criza materialelor sanitare, criza medicamentelor esenţiale.

Am bătut la multe uşi ale autorităţilor în ultimii 5-6 ani, atrăgând atenţia asupra declinului şi riscurilor industriei locale de medicamente, indiferent de capital. Mi s-a spus că mă gândesc doar la profit (… ca şi când ceilalţi furnizori ai sistemului sanitar ar lucra pe baza de voluntariat). Sau pur şi simplu nu am fost ascultat sau, în varianta cea mai bună, privit cu îngăduinţă de responsabilii care conduceau sănătatea.

Chiar mă interesează, atât ca şi contribuabil, cât şi ca beneficiar al sistemului de sănătate (fără a fi captiv al acestuia) ca acesta să îşi revină. Dar în final nu contează ce spune un reprezentant al industriei, ci ceea ce se întâmplă cu pacienţii în prezent, şi asta este evident. În fond, “reţeaua citostaticelor” a actualului ministru al Sănătăţii a fost înfiinţată ca să aducă în ţară medicamente esenţiale, care au dispărut din cauza lipsei de coerență şi de viziune în guvernarea din sănătate.

Aşa că, dacă tot s-a decis ca sănătatea să între pe ordinea de zi în Consiliul Suprem de Apărare a Țării, m-am gândit să aştern pe hârtie o serie de întrebări pe care le-aş pune CSAT, pe care eu mi le pun deseori, şi care în final converg spre o întrebare suzerană: doreşte România să mai aibă fabrici de medicamente şi materiale sanitare sau îşi asumă dependenţa de importuri? Pentru că, oricare ar fi direcţia de urmat, este necesară o strategie a medicamentului, altfel pot apărea riscuri mai mari.

1. Cine are interesul să închidă fabricile de medicamente şi materiale sanitare din România? Dacă autorităţile ştiu că, în ultimii 10 ani, utilizarea medicamentelor din producţie internă a scăzut de la 40% la 25%? Cine are de câştigat din închiderea “Cantacuzino” (care a mai fost prin CSAT) şi “Sanevit”? Cine şi de ce vrea să discrediteze Antibiotice SA, care este producător strategic? De ce industria farmaceutică nu mai figurează pe lista domeniilor strategice de competitivitate, deşi a fost introdusă de nuvernul Ponta (HG 775/2105)? De ce refuză autorităţile de resort întâlnirile cu producătorii locali de medicamente, deşi se întâlnesc în numeroase forumuri cu cei internaţionali? România este pregătită să facă faţă în caz de forţă majoră, dat fiind gradul înalt de dependenţă de importuri în domeniul medicamentelor şi parafarmaceuticelor? Cine blochează elaborarea unei strategii naţionale a medicamentului, care exista şi în perioada comunistă?

2. Cine are interesul să blocheze intiativele parlamentare cu privire la taxa clawback? (suprataxarea producătorilor de medicamente? Cine a introdus această taxa şi de ce nu s-a dorit corectarea ei, având în vedere că a dus la dispariţia a peste 2.000 de medicamente accesibile în ultimii cinci ani? De ce CNAS nu face publice volumele medicamentelor şi sumele colectate din taxă? Dacă se ştie că taxa clawback este cauza dispariţiei citostaticelor şi a altor medicamente esenţiale, care au fost aduse în ţară prin reţeaua coordonată de actualul ministru al Sănătăţii? Cine blochează la parlament Plx 425 / 2014, care reprezintă soluţia pentru menţinerea în uz a medicamentelor ieftine?

3. Cine este în spatele campaniei antimedicamente generice pornite în ultimele 2-3 săptămâni? De ce se încearcă manipularea opiniei publice, susținându-se că medicamentele generice sunt diluate la fel ca biocidele sau, în orice caz, că sunt de calitate inferioară (peste 450 menţionări în presă în perioada 12-13 mai)? De ce în afară Agenția Națională a Medicamentului nu au reacţionat public şi alte autorităţi când în centrul scandalului a fost adusă Antibiotice SA? Cine şi de ce este în spatele atacurilor din presă care ţintesc în mod special medicamentele fabricate în România? Cine are interesul de a crea panică în rândul populaţiei cum că 800.000 pacienţi vor rămâne fără medicamente? De ce nu este făcută publică lista celor 123 de medicamente despre care se susţine că ar dispărea, în aşa fel încât statul să poată lua măsuri?