ŞOCANT! A născut într-o toaletă, la un centru comercial. A băgat nou-născutul într-un sac și l-a abandonat în parcare
- Scris de Ziua de Cluj
- 28 Apr 2023, 08:56
- Stiri nationale
- Ascultă știrea

O femeie din Vâlcea a născut un băiețel în toaleta unui centru comercial, iar apoi a pus nou născutul într-un sac şi l-a abandonat în parcare.
Imagini şocante într-o toaletă din incinta Dedeman din Râmnicu Vâlcea, acolo unde în data de, 27 aprilie 2023, o femeie a născut un băiețel, pe care ulterior l-a băgat într-un sac și l-a abandonat în parcare.
Angajații centrului comercial au anunțat autoritățile după ce au descoperit că grupul sanitar era plin de sânge, atât pe podea, cât și pe pereți. Ulterior, nou-născutul a fost găsit în parcare și dus de urgență la Maternitatea Râmnicu Vâlcea, transmite gazetavalceana.ro.
”Polițiștii care s-au deplasat la fața locului au stabilit că cele sesizate se confirmă. Din primele verificări efectuate, a fost identificat, într-un sac, în parcare, un copil nou-născut, care prezenta semne vitale. Acesta a fost transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Totodată, în urma desfășurării cu operativitate a investigațiilor, polițiștii au reușit la scurt timp după sesizare, identificarea mamei nou-născutului care ar fi abandonat copilul, fiind vorba despre o femeie, din județul Vâlcea.
În cauză, polițiștii, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, efectuează cercetări, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămarea nou-născutului, urmând să stabilească cu exactitate împrejurările de fapt ale cauzei” – informează IPJ Vâlcea, într-un comunicat de presă.
Din fericire, bebelușul este în afara oricărui pericol, are o greutate de peste 3 kilograme și se află sub supraveghere medicală.