Moldovenii au liber în Europa. Vezi când se deschide graniţa şi care e condiţia

Moldovenii au liber în Europa. Vezi când se deschide graniţa şi care e condiţia
Parlamentul European şi Consiliul au luat joi decizia finală privind includerea Republicii Moldova pe lista ţărilor ai căror cetăţeni nu vor mai avea nevoie de vize pentru a călători în Spaţiul Schengen, începând cu 28 aprilie, informează CE.

Preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, şi viceministrul grec de Externe, Dimitris Kourkoulas, au semnat amendamentele la Regulamentul nr. 539/2001, prin care Republica Moldova este transferată pe lista ţărilor ai căror cetăţeni vor putea circula fără vize în Schengen, pentru o perioadă de 90 de zile.

La 27 februarie, Parlamentul European a aprobat aceste amendamente, iar la 14 martie Consiliul UE, în formatul miniştrilor pentru Transport, a aprobat propunerea Comisiei Europene de eliminare a vizelor pentru cetăţenii R. Moldova.

Ultimul pas este publicarea deciziei în Jurnalul Oficial, care urmează să aibă loc la 8 aprilie, potrivit CE. Măsura va intra în vigoare la 20 de zile după publicare. "Până la sfârşitul lunii, cetăţenii moldoveni cu paşaport biometric nu vor mai avea nevoie de vize pentru a călători în Spaţiul Schengen pentru perioade scurte de timp. Aceasta este o mare realizare şi începutul unui nou capitol în relaţiile noastre", a declarat comisarul pentru Afaceri Interne, Cecilia Malmström.

De eliminarea vizelor vor beneficia doar cetăţenii moldoveni care deţin un paşaport biometric.

 

 

Etichete
Comenteaza