INFP: 12 replici după cutremurul de ieri din Arad

INFP: 12 replici după cutremurul de ieri din Arad

INFP anunță că după cutremurul care a avut loc luni seară în regiunea Crișana, Arad, s-au mai înregistrat încă 12 replici.

După primul cutremur care s-a produs la ora 20:46, în Crișana, evaluat cu magnitudina de 4.7 ML, la o adâncime de 13 km (ultima revizie) un alt seism cu o magnitudine de 4.4 ML, a avut loc aproximativ două ore mai târziu, la ora 22:55, la o adâncime de 9 km (ultima revizie).

Cele două seisme au fost puternic simțite în special în zona epicentrală, dar și în localități mai îndepartate, precum Cluj-Napoca, Florești, Beiuș sau Petroșani.

"Până în momentul acestui comunicat, au fost înregistrate 12 replici ale cutremurelor, dintre care 4 au avut o magnitudine mai mare de 2. Cea mai mare replică a atins magnitudinea de 2.7 ML. 
 
Este important de menționat că în această regiune au mai avut loc cutremure cu magnitudini mai mari de 4 Mw în trecut. Pe data de 25 decembrie 1914, un cutremur cu magnitudinea Mw 4.5, la adâncimea de 23.3 km și intensitate epicentrală V, și pe data de 8 iulie 1938, un cutremur cu magnitudinea Mw 5.2, la adâncimea de 16.8 km și intensitate epicentrală VII, au fost înregistrate în această zonă. În plus, regiunea a experimentat și microseisme, care nu au putut fi resimțite de populație", se arată în comunicatul oficial al instituției, citat de realitatea.net.

Comenteaza