Dominique Strauss-Kahn a fost inculpat pentru "proxenetism într-o grupare organizată"

Dominique Strauss-Kahn a fost inculpat pentru
Fostul şef FMI Dominique Strauss-Kahn a fost inculpat aseară pentru "proxenetism într-o grupare organizată" de către judecătorii care se ocupă de cazul supranumit hotelul Carlton la Lille (nord), au anunţat avocaţii acestuia, relatează AFP.

"El a susţinut cu fermitate că nu este vinovat de niciuna din aceste fapte şi că nu a fost niciodată conştient că femeile întâlnite ar putea fi prostituate", a declarat Richard Malka, unul dintre avocaţii lui Strauss-Kahn.

Audierea fostului şef FMI a început după-amiază iar acesta a plecat de la palatul de justiţie din Lille puţin după ora locală 22:00 (23:00, ora României).

După două zile şi o noapte în arest într-o cazarmă a jandarmeriei din Lille acum o lună, Strauss-Kahn a primit o citaţie de punere sub acuzare pentru "complicitate la proxenetism în formă agravantă într-o grupare organizată" şi "ascunderea unor abuzuri de bunuri sociale".

DSK era iniţial convocat pentru 28 martie, însă nu a fost furnizată nicio precizare cu privire la motivul devansării datei audierii sale.

Magistraţii care au instrumentat cazul au căutat să determine mai ales dacă fostul director general al Fondului Monetar Internaţional ştia că participantele la seratele libertine la care acesta a luat parte, mai ales la Paris şi Washington, erau renumerate.

 

Etichete
Comenteaza