News alert Oficial! Călin Georgescu este inculpat și acuzat de mai multe infracțiuni

Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale, a fost pus oficial sub acuzare de Parchetul General, pentru săvârșirea a șase infracțiuni, printre care acțiuni împotriva ordinii constituționale; inițierea sau constituirea unei organizații cu caracter fascist, rasist ori xenofob; promovarea cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid.
Conform unui comunicat de presă al Parchetului, procurorul de caz din cadrul Secției de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus, miercuri, punerea în mișcare a acțiunii penale față de Georgescu sub aspectul săvârșirii următoarelor infracțiuni:
* instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale, în formă tentată, prev. de art. 47 C.p raportat la art. 32 C.p. rap. la art. 397 alin.2 C.p.
* comunicarea de informații false, prev. de art. 404 C.p;
* fals în declarații în formă continuată, prev. de art. 326 alin. 1 C.p. cu aplicarea art. 35 alin.1 C.p. (privind sursele de finanțare a campaniei electorale și declarațiile de avere);
* inițierea sau constituirea unei organizații cu caracter fascist, rasist ori xenofob, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup, prevăzută de art. 3 alin.1 din OUG 31/2002;
* promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război, precum și fapta de a promova, în public, idei, concepții sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, prev. de art. 5 din OUG 31/2002;
* inițierea sau constituirea unei organizații cu caracter antisemit, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unei astfel de organizații, prevăzută de art. 6 alin.1 din Legea 157/2018.
Călin Georgescu a fost ridicat miercuri în trafic şi dus la sediul Parchetului General.