Adolescent, arestat preventiv după ce a înjunghiat de mai multe ori un elev de liceu

Adolescent, arestat preventiv după ce a înjunghiat de mai multe ori un elev de liceu
| Foto: arhivă

Un adolescent în vârstă de 16 ani a fost arestat preventiv după ce a înjunghiat de mai multe ori un elev de liceu. 

Incidentul a avut loc în Brăila. Adolescentul de 16 ani, elev la Liceul de Arte "Hariclea Darclee" din Brăila l-a înjunghiat de 5 ori pe un elev de aceeași vârstă de la Liceul cu Program Sportiv din localitate.

"A avut cinci plăgi înjunghiate, dintre care două abdominale fără probleme, superficiale, nepenetrante, încă una în axilă şi aceea fără probleme, o a patra plagă care a fost în torace, penetrantă, cu sânge şi aer în pleură şi încă o plagă/tăietură în zona scalpului. A fost operat pe partea de plămân, pentru că acolo a fost nevoie, drenat, iar în momentul de faţă e în afara oricărui pericol. Nu avem detalii despre cum s-a întâmplat, dar a fost o bătaie serioasă, dacă agresorul a dat cu cuţitul în neştire. Din fericire, dacă putem spune aşa, nu a dat foarte tare", a declarat, luni, pentru Agerpres, Dragoş Voicu.

Scandalul între cei doi ar fi pornit din cauza unei fete. 

Potrivit anchetatorilor, luni după-amiază, "persoana vătămată şi inculpatul, elevi la licee diferite din municipiul Brăila, urmare unei discuţii contradictorii generate de o relaţie de amiciţie cu o domnişoară, au hotărât să se întâlnească pentru clarificarea divergenţei existente. În acest context, inculpatul minor i-a aplicat persoanei vătămate cu un corp tăietor înţepător lovituri active, repetate, cauzându-i leziuni localizate cranian şi toraco-abdominal, leziuni care au presupus intervenţia chirurgicală de urgenţă pentru salvarea vieţii".

Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila au solicitat Tribunalului Brăila arestarea preventivă a minorului, elev la Liceul de Arte "Hariclea Darclee", pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor calificat. Adolescentul a fost arestat pentru 30 de zile.

Comenteaza