Foto Advertorial Premiile Red Dot 2019: un nou triumf triplu pentru designul Kia

Premiile Red Dot 2019: un nou triumf triplu pentru designul Kia
Premiile Red Dot 2019: un nou triumf triplu pentru designul Kia
Premiile Red Dot 2019: un nou triumf triplu pentru designul Kia
Premiile Red Dot 2019: un nou triumf triplu pentru designul Kia
Premiile Red Dot 2019: un nou triumf triplu pentru designul Kia

Kia a triumfat din nou la Red Dot Awards 2019, asigurându-și trei premii prestigioase pentru design. După lansarea celei de a treia generații Kia Ceed, cele trei modele din gamă au primit fiecare câte un premiu prestigios Red Dot pentru design.

  • Trei premii de design pentru Kia Ceed, Ceed Sportswagon și ProCeed
  • Al doilea triumf triplu pentru design înregistrat de Kia anul acesta
  •  Cea mai recentă victorie triplă crește la 24 numărul premiilor Red Dot primite de Kia

Acest succes triplu în competiția de design de renume mondial este un “encore”, 2019 fiind al doilea an consecutiv în care Kia a câștigat trei premii Red Dot pentru design. Producătorul auto a câștigat, de asemenea, trei premii iF Design la începutul anului 2019.

Această realizare subliniază tradi’ia producătorului coreean în designul de primă clasă, care, de peste un deceniu, a fost modelat de Peter Schreyer, President of Design și Chief Design Officer al Kia Motors. Brandul a câștigat primul său premiu Red Dot în 2009, cu Kia Soul. De atunci, Kia a primit un total de 24 de premii Red Dot pentru designul modelelor sale.

Triumf triplu pentru design pentru noua gamă Kia Ceed

Cele mai recente trofee au fost acordate fiecăruia dintre cele trei modele Ceed: Ceed hatchback în cinci uși, Sportswagon - lansat la jumătatea anului 2018 și noul model ProCeed în cinci uși, cu caroserie shooting brake, a cărui comercializare a început în Europa în 2019.

Cea de-a treia generație Kia Ceed și-a schimbat denumirea numelui său din punct de vedere ortografic (anterior numit Kia cee'd), însă nu și semnificația sa fundamentală. La fel ca modelul original lansat în 2007, noul Ceed este un automobil compact pentru Comunitatea Europeană, cu Design European. Cu adevărat europeană, noua gamă de modele a fost proiectată la centrul european de design Kia din Frankfurt, sub conducerea lui Peter Schreyer și a lui Gregory Guillaume, șeful de design al Kia în Europa. Proiectarea și dezvoltarea au fost realizate de centrul de cercetare și dezvoltare al mărcii din Rüsselsheim, iar toate versiunile sunt fabricate în Slovacia.

Liniile curate și drepte caracterizează designul noii familii Ceed, care se inspiră din cel al noului sedan fastback Kia Stinger - el însuși un câștigător al premiului iF Award în 2018. Hatchback-ul Ceed în cinci uși are o lățime mai mare și o înălțime mai mică decât predecesorul său, în timp ce cabina este poziționată spre spatele mașinii, pentru a oferi o prezență mai sportivă. În profil, stâlpul C puternic, conferă liniei superioare a geamurilor o formă elegantă “de semilună".

Ceed Sportswagon aduce mai mult spațiu decât oricând în clasa compactă: modelul celei de a treia generație a crescut în lungime și oferă proprietarilor mai mult spațiu pentru bagaje (625 litri) decât majoritatea rivalilor săi și chiar decât multe automobile din segmentul auto superior. Cu proporții inteligente și un nou design dinamic, Ceed Sportswagon este mai sportiv decât oricare dintre predecesorii săi.

Noul ProCeed are un design complet nou și este primul automobil compact cu caroserie shooting brake de la un producător auto de masă. ProCeed combină un design uimitor, elegant cu spațiul și versatilitatea unui tourer, remarcându-se față de frații săi, prin aspectul și proporțiile sale unice. Cu o înălțime de 1.422 mm, este automobilul cu cea mai mică înălțime din întregul segment auto de familie. Elementul definitoriu al profilului său este linia dinamică a acoperișului, care se termină abrupt, în geamurile din spate. Designul distinctiv este remarcat în mod deosebit în partea posterioară, cu o linie iluminată care leagă blocurile optice de tip LED din spate - primul în acest segment - oferind modelului ProCeed o semnătură optică unică.

Atât ProCeed, cât și Ceed sunt disponibile ca modele ‘GT’ performante, alimentate de un motor T-GDi de 1.6 litri (supra-alimentat, cu injecție directă pe benzină) de 150 kW (204 CP). Șase motoare pe benzină și diesel cu emisii scăzute, fiecare respectând noul standard de emisii Euro 6d-TEMP, sunt disponibile în gama modelelor familiei Ceed. Spectrul larg al celor mai recente tehnologii include un sistem opțional “de nivel 2 pentru conducerea autonomă” și parbriz încălzit.

Premiile Red Dot: peste 5.500 de produse înscrise în concurs, din 55 de țări

Încă de la lansarea în 1955 de către centrul de design din regiunea Rhin-Wesphalia, premiile Red Dot au devenit una dintre cele mai prestigioase competiții de design la nivel mondial. Juriul este format din 40 de designeri experți independenți, profesori de design și jurnaliști din întreaga lume.

Premiile Red Dot sunt formate din trei categorii (Product Design, Communication Design și Design Concept), iar acordarea acestora se bazează pe evaluarea unor criterii precum gradul de inovare, calitatea formală, funcționalitate și compatibilitatea ecologică. În 2019, companii din 55 de țări au înregistrat în concurs mai mult de 5,500 de produse.

Prezentarea oficială a premiilor Red Dot va avea loc în data de 8 iulie 2019 la Essen, Germania, la teatrul de operă Aalto, proiectat de către Alvar Aalto.

Comenteaza