Mesajul UEFA Champions League pentru Gabi Mureșan
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 08:10
- Eveniment
- Ascultă știrea
Gabriel Mureșan, triplul campion cu CFR Cluj a murit înecat la doar 44 de ani. Acesta a evoluat în UEFA Champions League, iar forul forbalistic a transmis un mesaj de condoleanțe.
Fostul mijlocaș a jucat pentru formația din Gruia în perioada iulie 2007 - iulie 2013 și a reușit să câștige 8 trofee la CFR Cluj: trei titluri în SuperLigă, trei Cupe ale României și două Supercupe.
"Suntem profund întristați, alături de întreaga comunitate a fotbalului european, de dispariția fostului internațional român Gabriel Mureșan, la vârsta de 44 de ani.
Mureșan a adunat nouă selecții la echipa națională a României și a purtat banderola de căpitan la CFR Cluj, alături de care a câștigat trei titluri de campion în cei șase ani de succes petrecuți la club. De asemenea, a evoluat în UEFA Champions League.
Gândurile și sincerele noastre condoleanțe se îndreaptă către familia sa și către toți cei care l-au cunoscut", a transmis UEFA pe x.com.
Comunicatul de presă al ISU Mureș
"În cursul serii de miercuri, pompierii militari ai Detașamentului Sighișoara au fost solicitați să intervină pentru căutarea unei persoane posibil înecate într-un lac situat la ieșirea din localitatea Șaeș spre Apold.
La fața locului au fost mobilizate o autospecială de intervenție, o autospecială de primă intervenție și comandă, o barcă pneumatică și un echipaj SMURD, iar ulterior a fost solicitat și sprijinul unui echipaj Salvamont Mureș.
Victima a fost extrasă din apă, iar salvatorii au început imediat manevrele de resuscitare. Ulterior, aceasta a fost transportată de urgență la Unitatea de Primiri Urgențe Târgu Mureș cu o ambulanță SMURD. Din păcate, în ciuda eforturilor depuse de echipele medicale, persoana a pierdut lupta pentru viață", a transmis ISU Mureș.
Fostul internațional român a devenit după ce și-a încheiat cariera fotbalistică primarul comunei Apold, candidând pe listele Partidului Național Liberal. În septembrie 2020, fostul mijlocaș a devenit primar în zona unde a copilărit după ce a obținut 63,09% din voturi, iar la ultimele alegeridin 2024, Mureșan a fost reales ca primar, primind aproape 90% dintre voturile cetățenilor din Apold.











