Cine este medicul acuzat că a bătut și amenințat cu moartea un jandarm la Cluj. A fost plasat în arest la domiciliu

Cine este medicul acuzat că a bătut și amenințat cu moartea un jandarm la Cluj. A fost plasat în arest la domiciliu

Medicul plasat în arest la domiciliu pentru două infracțiuni de ultraj, după ce ar fi agresat un jandarm aflat în serviciu la un sediu al Băncii Naționale a României din Cluj-Napoca, este chirurg și conferențiar universitar.

Potrivit anchetatorilor, conflictul a izbucnit după ce jandarmul l-ar fi surprins pe medic urinând pe poarta sediului BNR din Cluj-Napoca. În timpul intervenției, acesta ar fi devenit violent și i-ar fi aplicat subofițerului patru lovituri în zona feței și a corpului. La una dintre lovituri i-ar fi smuls ochelarii de vedere, pe care ulterior i-ar fi folosit pentru a continua agresiunea.

Procurorii susțin că medicul nu s-a limitat la violențe fizice. Acesta ar fi adresat victimei injurii și amenințări cu moartea, dar și avertismente că își va pierde locul de muncă. În același timp, și-ar fi invocat în mod repetat statutul profesional, prezentându-se drept „conferențiar universitar”, „chirurg” și „șef de secție”, în încercarea de a intimida jandarmul și de a evita sancționarea.

Incidentul s-a petrecut în noaptea de 27 iunie, iar medicul acuzat de ultraj ar fi fost sub influența alcoolului în acel moment.

Medicul a fost reținut marți, 7 iulie, pentru 24 de ore, iar, ulterior, Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca a solicitat arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile, însă judecătorul de drepturi și libertăți a respins propunerea și a dispus plasarea medicului în arest la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile.

Cine este medicul cercetat

Conform Bihoreanul, este vorba despre Paul Andrei Țenț, medic primar în specialitatea chirurgie orală și maxilo-facială. Acesta este, potrivit propriului CV, conferenţiar universitar la Facultatea de Medicină și Farmacie a Universității din Oradea, coordonator de rezidențiat pentru specialitatea Chirurgie Stomatologică și Maxilo-Facială în județul Bihor, precum și medic la Spitalul Pelican/Medicover. De asemenea, dr. Țenț desfășoară activități medicale și în Cluj-Napoca. 

În referatul prin care au cerut arestarea preventivă, procurorii au apreciat că inculpatul a manifestat „o atitudine disprețuitoare față de autoritatea statului”, încercând să se sustragă răspunderii și să intimideze reprezentantul forțelor de ordine prin amenințări și invocarea influenței sale profesionale.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .