MApN pregătește un elicopter și două nave militare pentru intervenția în cazul incendiului de pe nava GAS LISBON
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 12:18
- Eveniment
- Ascultă știrea
Ministerul Apărării Naționale (MApN) anunță că este pregătit să sprijine autoritățile implicate în gestionarea incidentului produs la bordul navei comerciale GAS LISBON, aflată în tranzit prin Zona Economică Exclusivă a României.
Potrivit MApN, pentru o eventuală intervenție au fost pregătite un elicopter IAR-330 Puma Naval și două nave militare ale Forțelor Navale Române, iar, dacă situația o va impune, dispozitivul de intervenție va fi suplimentat.
De asemenea, specialiștii Direcției Hidrografice Maritime au emis o avertizare de navigație pentru evitarea zonei în care s-a produs incidentul.
Nava GAS LISBON, un tanc petrolier de tip LPG sub pavilion liberian, naviga la aproximativ 20 de mile marine sud-est de localitatea Sfântu Gheorghe, după ce plecase din portul Alexandria (Egipt) cu destinația Reni (Ucraina). La bord se aflau peste 3.790 de tone de propan și un echipaj format din 17 persoane.
În urma incendiului, toți membrii echipajului au fost evacuați și recuperați în siguranță. Trei persoane rănite au fost transportate în Portul Sulina, unde au fost preluate de echipajele medicale și urmează să fie duse la Unitatea de Primiri Urgențe Tulcea.











