Update Video Foto Incendiu puternic într-un bloc din Florești. Fumul poate fi văzut de la kilometri distanță

Un incendiu a izbucnit, în urmă cu puțin timp, într-un bloc de locuințe de pe strada Eroilor din Florești.

UPDATE: "Pompierii din cadrul Detașamentelor 1 și 2 Cluj-Napoca intervin în aceste momente pentru stingerea unui incendiu izbucnit la mai multe apartamente ale unui bloc situat pe strada Eroilor din comuna Florești.Totodată, potrivit primelor informații, flăcările s-au extins parțial și la acoperișul blocului. Nu sunt anunțate victime, iar la fața locului au fost trimise progresiv două autoscări, patru autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD. Datele sunt în dinamică, intervenția este în desfășurare", a transmis ISU Cluj.

Știrea inițială: Potrivit informațiilor disponibile până în acest moment, focul a pornit dintr-un apartament situat la ultimul etaj al imobilului, iar flăcările s-au extins ulterior la acoperișul blocului.

Un nor dens de fum s-a ridicat deasupra zonei și este vizibil de la kilometri întregi, potrivit imaginilor publicate de mai mulți martori pe o rețea de socializare.

Intervenția pentru stingerea incendiului este în desfășurare.

Vom reveni cu mai multe informații.

Etichete
Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .