Viața de lăutar clujean nu era ușoară. Orchestrele de jazz începuseră să cânte prin crâșme și să-i scoată de pe piață

După cum arată unele dintre actele administrației locale sau naționale, se pare că deloc, mai ales în condițiile unei piețe „libere” postbelice. Dar nu meșteșugul în sine ridică probleme, ci modificările ce apar după un mare conflict mondial, atât în ceea ce privește mișcările de populație, cât și în preferințele muzicale ale timpului.

Prin 1919, când se făcea trecerea de la administrația maghiară la cea română, muzicanții din Cluj se plângeau primarului și prefectului de concurența pe care le-o fac muzicanții veniți în oraș din Gilău și din Huedin. Acești „emigranți”, veniți în număr mare din afara orașului, practicau prețuri mai mici și tulburau ordinea lucrurilor de până atunci. În calitatea lor de „autohtoni”, plătitori de impozite, muzicanții clujeni cer autorităților să îi protejeze și să ordone alungarea noilor veniți.

„... muzicanți în Cluj de obârșie, ...în prezent traiul nostru ni s-a îngreunat tare prin faptul că foarte mulți muzicanți din provincie au emigrat și s-au mutat în Cluj... Prin emigrarea aceasta enormă, ni se pune în joc existența noastră, ...cei emigrați din provincie ne fac o concurență teribilă și cântă pe un preț bagatel și pe noi, cei de obârșie, ne scot din toate restaurantele și crâșmele de mai seamă. ...suntem acum nevoiți să rugăm pe domnul primar ca să suprime concurența murdară existentă între țiganii muzicanți din Cluj. ...rugăm pe domnul primar ...să binevoiască a ordona expulzarea țiganilor muzicanți mutați din provincie la Cluj, căci, la caz contrar, nu putem plăti dările și devenim o adevărată povară și element primejdios pentru orașul Cluj. (Arh. St. Cluj, Primarea municipiului Cluj, dos. 2705/1919, f.1).

.... muzicanți țigani străini, ...cu ocazia războiului s-au mutat din Gilău cu toate bandele la Cluj, iar muzicanții din Huedin și din Gilău cântă la cafenea fără plată, iar dacă este vreun bal sau petrecere ei cântă cu două-trei sute de coroane mai ieftin decât noi. Și duminica ne-au luat-o înainte la un maial, ținut de obicei în grădina Flora; acolo am cântat întotdeauna noi, șapte oameni pentru o mie de coroane, iar banda din Gilău au cântat opt pentru opt sute de coroane... (Arh. St. Cluj, Primăria municipiului Cluj, dos. 2705/1919, f.2)”.

Rezoluția administrației locale arată că nou veniții nu pot fi mutați „...fără motiv...” și pentru că nu s-au furnizat nume nu se pot face cercetările.

După mai bine de un deceniu, lăutarii clujeni erau cuprinși într-o organizație națională -„Societatea Lăutarilor din România” și încercau să își apere interesele prin intermediu acesteia. De această dată, problema este apariția orchestrelor de jazz și a angajării lor în restaurante și cluburi. Noua modă pune în pericol existența a 100 de familii de lăutari clujeni, care se adresează de această dată ministrului de interne și chiar sugerează o soluție la problema lor.

„...pe viitor proprietarii de restaurante și cluburi din Cluj care țin orchestre să fie obligați de a angaja orchestre mixte, adică lângă fiecare orchestră de jazz să se angajeze și câte 3-4 lăutari-țigani, așa cum e obiceiul și în alte țări, ca astfel muzica națională să răsune și mai departe în localurile publice... Încetul cu încetul dispare muzica națională și cântările populare românești, căci cu saxofon și cu tobă nu se poate face muzică națională. Or, prin orchestrele de jazz, muzica populară este înlocuită cu muzica modernă, în cele mai multe cazuri de o calitate inferioară și fără nici o valoare muzicală.”

(Arh. St. București, Direcția Generală a Poliției, dos. 34/1922-1938, f.21; o copie la Arh.St. Cluj, Primăria municipiului Cluj, dos. 9536/1937, f.2) (dosarul se află la Arh. St. Cluj, Tribunalul Cluj, secția I, dos. 93/1932, 26 f.)

În imagine este reprezentat un grup de lăutari de la finele secolului al XIX-lea, într-o pictură realizată de pictorul Bihari Sándor Bíró.

(*sursa Muzeul de Istorie a Transilvaniei)