Trenul metropolitan Cluj: Cine va face stațiile și unde vor fi amplasate. Boc: „Ne apucăm de lucru”
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 15:49
- Social
- Ascultă știrea
Licitația pentru realizarea stațiilor viitorului trenului metropolitan al Clujului a fost finalizată, iar, potrivit primarului Emil Boc, zilele următoare va fi semnat contractul.
Edilul Clujului a anunțat în cursul acestei săptămâni că a fost încheiată licitația pentru realizarea staţiilor proiectului Trenului metropolitan.
„Am adjudecat licitaţia pentru realizarea trenului metropolitan, componenta de staţii. (...) Săptămâna viitoare semnăm contractul şi ne apucăm de lucru”, a anunțat miercuri, 6 mai, Emil Boc.
Licitaţia a fost câştigată de asocierea CON-A Operations SRL – ZUE Spolka Akcyjna din Polonia – UTI Construction and Facility Management SA.
Primarul a precizat că în prezent, două din cele trei licitații sunt încheiate, „anume cea pentru stații și cea pentru supervizare. Licitația pentru materialul rulant / ramele electrice este în derulare și se va finaliza în perioada următoare”.
23 de stații, dintre care 8 complet noi
Trenul metropolitan va opri în 23 de stații, în Bonţida, Răscruci, Jucu de Jos, Jucu Hm., Câmpeneşti, Apahida 2 h., Apahida 1 h., APAHIDA, Dezmir h., Aeroport Avram lancu h., CLUJ-NAPOCA EST, IRA h., Fabricii de Zahăr h., Piaţa 1 Mai h., CLUJ NAPOCA, Tetarom I h., Hoia h., Baciu h., Suceag h. Rădaia h., Mera h., Nădăşel h. și Gårbău Hm.
Ramele vor avea fiecare o capacitate de 420 de locuri și vor circula cu o viteză maximă de 150 km/h, la un interval de aproximativ 30 de minute, între 06:00 și 19:00 și de o oră între 19:00 și 22:00.
Estimarea de trafic indică un volum de circa 7.600 de pasageri pe zi în 2030, cu o creștere până la aproximativ 9.500 de persoane zilnic în 2050.











