Se poate şi ls Cluj? Gratuităţi pentru turiştii care vizitează un oraş din Transilvania

Se poate şi ls Cluj? Gratuităţi pentru turiştii care vizitează un oraş din Transilvania

Turiştii care vor vizita Oradea în acest an vor beneficia, la fel ca în anul 2020, de o serie de beneficii şi gratuităţi, a anunţat Asociaţia pentru promovarea turismului din Oradea şi regiune (APTO

Potrivit unui comunicat al APTOR, turiştii care vor fi cazaţi la una dintre unităţile de cazare clasificate din Oradea, pentru minim două nopţi consecutive, se vor putea bucura şi anul acesta de următoarele beneficii: acces gratuit la vizitarea celor 8 muzee din oraş şi secţiile lor, transport gratuit pentru 24 de ore în întreaga reţea de transport public şi reduceri la restaurantele şi cafenelele partenere.

Facilităţile vor fi acordate cu suportul Primăriei Oradea şi în parteneriat cu societatea de transport public local OTL, instituţiile muzeale din oraş, dar şi cu unităţile din industria ospitalităţii.

Turistul va primi un cod unic de gratuităţi de la personalul unităţii de cazare, împreună cu un QR Code. Codul unic, nominal, se poate folosi o singură dată, la fiecare din obiectivele turistice şi unităţile participante. Dar dacă într-o cameră este cazată o familie cu un copil, toţi cei trei se vor bucura de beneficii.

Înregistrarea participanţilor, generarea codurilor de gratuităţi şi comunicarea directă între unităţile HoReCa, muzee şi serverele OTL, se va face prin intermediul aplicaţiei online oradealifenouveau.ro. Aceasta a fost creată de APTOR în parteneriat cu Oradea Tech Hub şi poate fi folosită de toate unităţile de cazare din oraş.

Aplicaţia oradealifenouveau.ro oferă conectivitate directă între unităţile de cazare, muzee şi serverele OTL. Aceasta a fost gândită pentru a asigura o comunicare eficientă între furnizorii de servicii pentru turişti, fără ca turiştii să interacţioneze cu aplicaţia.

În mod particular, aplicaţia oradealifenouveau.ro oferă tuturor utilizatorilor (muzee, unităţi de cazare, restaurante, cafenele sau administrator - Visit Oradea) posibilitatea de a realiza statistici privind numărul de turişti care au apelat la gratuităţi, ţara sau oraşul de provenienţă, secţiile muzeale cele mai vizitate. 

Până în prezent, 13 din cele 32 de unităţi de cazare clasificate din Oradea şi-au manifestat interesul pentru a lua parte la această campanie, respectiv 9 restaurante/cafenele. Campania de gratuităţi a demarat în data de 5 mai şi va dura până pe 31 decembrie 2021.

Printre altele, Oradea oferă vizitatorilor posibilitatea de a admira o serie de bijuterii arhitecturale: 89 de clădiri şi monumente Art Nouveau, 26 de obiective clasate ca monumente istorice, 25 de obiective propuse cu valoare pentru clasare ca monumentele istorice şi 38 de obiective cu valoare arhitecturală incontestabilă.

Comenteaza