Se mai schimbă ora în 2023? Când trece România la ora de vară

Se mai schimbă ora în 2023? Când trece România la ora de vară

În fiecare an, ora se schimbă de două ori, în România, primăvara și toamna.

În urmă cu câţiva ani, ţărilor din Uniunea Europeană li s-a solicitat să aleagă între ora de iarnă şi ora de vară, astfel încât să nu se mai treacă prin această schimbare de două ori, iar oamenii să fie afectaţi. Cu toate acestea, unele țări, printre care și România, încă respectă această regulă. 

Așadar, țara noastră va trece și în acest an la ora de vară, prin urmare, în noaptea de 25 spre 26 martie, adică exact peste o lună vom da ceasul înainte cu o oră. În noaptea respectivă, ora 03.00 dimineaţa ar urma să devină ora 04.00 dimineaţa.

Pentru că ceasul se ca da cu o oră înainte,înseamnă că, teoretic, în noaptea de 25 spre 26 martie vom dormi mai puţin.

Prin trecerea la ora de vară se mizează pe obţinerea de mai multă lumină naturală pentru efectuarea a diferite activităţi.

În România, orarul de vară a fost introdus pentru prima dată, fără prea mare succes, în 1931. Din 1943, practica trecerii la ora de vară a fost suspendată, iar începând cu anul 1979, ora de vară a fost instituită permanent în România. Din 1997, ora de vară începe în România în ultima duminică din martie şi se încheie în ultima duminică din octombrie, la fel ca în toate ţările europene.

Comenteaza