Sănătate din grădină. Plantele de leac românești care te scapă de toxine și oboseală
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 15:47
- Life
- Ascultă știrea
Folosite de generații, plantele de primăvară sunt aliați de încredere pentru revitalizarea organismului după lunile lungi și întunecate de iarnă.
Cu toții ne dorim să ne reîmprospătăm corpul acum că a venit primăvara, pentru a avea o vară cât mai liniștită și sănătoasă. Iată o cură cu plante de leac românești pentru o sănătate ideală:
Flori de salcâm
Salcâmata este puțin mai pretențioasă decât socata cunoscută de noi toți. Salcâmata e o băutură răcoritoare, cu tradiție printre români încă de pe vremea stră-strămoșilor noștri. Mai mult, nici nu e greu de realizat. Trebuie doar să culegi 20-30 flori de salcâm și să le lași la fermentat între trei și cinci zile împreună cu 8 litri de apă rece, 800 grame miere de salcâm și zeama de la 3 limete. Este important să nu uiți să amesteci măcar de două ori pe zi, iar lingura să fie de lemn, potrivit farmacistuldeserviciu.ro.
Coada calului
Aceasta apare în martie și aprilie în fânețe și câmpuri umede. Lăstarii de coada calului pot fi consumați după ce au fost dați prin făină, iar apoi rumeniți prin unt. Poți încerca și o gastronomie internațională! În Japonia, tsukushi, adică coada calului, se prepară în diverse feluri, precum la aburi sau sotate. Desigur, recomandăm din toată inima și ceaiul din coada calului.
Mușețelul
Mușetelul este o plantă medicinală cunoscută pentru efectele sale terapeutice uimitoare. Este utilizat încă din antichitate pentru proprietățile sale calmante și antiinflamatoare, iar o cană cu ceai de mușețel poate fi utilă în combaterea stresului și depresiei.
Usturoița
Usturoița se găsește în toată țara, la marginile pădurilor, la deal și la câmpie, pe terenuri sălbatice, de-a lungul drumurilor sau la marginile grădinilor. Se folosețte de peste 6.000 de ani și este unul dintre cele mai vechi codimente folosite în Europa. Poți folosi atât frunzele, cât și florile, fructele, semințele sau rădăcinile. Mai mult, în medicina populară usturoița era folosită ca dezinfectant și pentru tratarea rănilor.
Frunze de ridichi
Frecvent întâlnite în salate, ridichile sunt cunoscute pentru gustul lor aparte. Totuși, puțină lume știe că frunzele lor sunt foarte bogate în nutrienți și vitamine. Ce-i drept, e mai multă muncă decât la tocatul ridichilor, dar măcar acum ai o scuză să scoți sorțul ală drăguț de gospodină din dulap și să-l porți.
Calomfir
Este o plantă foarte cunoscută în România, încă din vremurile de demult. Se folosea intens ca plantă medicinală, pentru ameliorarea reumatismului sau împotriva febrei și a rubeolei, dar și în bucătărie. Frunzele de calomfir trebuie culese înainte ca planta să înflorească și pot fi puse în umplutură sau omletă. De asemenea, merg foarte bine pentru aromatizarea băuturilor răcoritoare.
Barba-caprei
Barba-caprei poate fi pregătită în foarte multe feluri: fiartă, prăjită, gratinată sau coaptă. Cel mai des obișnuia să se gătească rădăcina acestei plante, care are o substanță albicioasă, laptoasă. Este bogată în vitamine și protejează aparatul digestiv, întărește sistemul imunitar, scade nivelul de colesterol din sânge și reduce riscul de accident vascular. În plus, aceasta mai poate fi folosită și ca înlocuitor de cafea, că tot vorbeam mai sus, potrivit iutta.ro.











