Foto Nunta ta la Hotel Napoca - Eveniment plin de gust și eleganță pentru cuplurile care vor spune DA în 2023

Nunta ta la Hotel Napoca - Eveniment plin de gust și eleganță pentru cuplurile care vor spune DA în 2023
| Foto: Pexels / Rene Asmussen

Viitoarele mirese și viitorii miri sunt așteptați duminică, 19 februarie 2023, la Hotel Napoca, pentru a trăi - în avanpremieră - experiența unei nunți de vis.

Sub genericul “Nunta ta la Hotel Napoca”, reprezentanții hotelului vor pune în scenă o nuntă veritabilă, astfel încât cei care plănuiesc să se căsătorească în 2023 să simtă pe propria piele vibe-ul extraordinar al unui astfel de eveniment în ambianța specială a hotelului de patru stele de lângă Parcul Central.

În 19 februarie, de la ora 14:00, cuplurile care își vor uni destinele în acest an vor putea trăi experiența unei nunți de vis la Hotelul Napoca. Vor avea ocazia să deguste preparatele din meniurile de nuntă pe care bucătarii hotelului le propun în 2023, să admire decorurile și să asculte muzica live ce îi va ridica de pe scaune pe invitați.

Cuplurile care vor lua parte, duminică, la “Nunta ta la Hotel Napoca” vor putea, de asemenea, să afle chiar de la specialiști toate costurile și detaliile necesare pregătirii unui astfel de eveniment, de la alegerea decorului, aranjarea meselor, alegerea meniului cu mâncare, a bufetului cu dulciuri și a tortului miresei, a băuturilor și cocktailurilor până la selectarea fotografilor, cameramanilor sau a celor care se ocupă de lumini și efecte speciale.

E bine de reținut că, în 2023, parcarea Hotelului Napoca va fi pusă gratuit la dispoziția nuntașilor, în limita locurilor disponibile, astfel că tinerii miri vor scăpa de o bătaie de cap.

Participarea la eveniment este gratuită pentru toate cuplurile care vor spune DA în 2023 și încă nu și-au stabilit locația pentru petrecere.

Nunta ta la Hotel Napoca - Eveniment plin de gust și eleganță pentru cuplurile care vor spune DA în 2023

Înscrierile se pot face la recepția Hotelului Napoca (str. Octavian Goga nr. 1, Cluj-Napoca), la telefon 0733 410 172 sau pe e-mail-ul events@hotelnapoca.ro.

Tendințe Nuntă 2023

În acest an se poartă evenimentele personalizate până în cele mai mici detalii. Nunțile trebuie să reflecte personalitatea mirelui și miresei și să spună povestea lor. Atenția la detalii se vede nu doar în alegerea locației – unde Hotelul Napoca reprezintă cea mai smart alegere -, ci și în alcătuirea meniului de nuntă, în alegerea muzicii, a vestimentației, a mărturiilor.

Nunta ta la Hotel Napoca - Eveniment plin de gust și eleganță pentru cuplurile care vor spune DA în 2023

În trend, în 2023, sunt și nunțile-festival. Distracția invitaților, dar și – de ce nu? – a mirilor și a familiei revine în prim plan în acest an, iar sălile generoase de la Hotel Napoca permit crearea unei atmosfere de adevărat festival, cu formații, DJ și jocuri spectaculoase de lumini, lasere, fum și montaje video. Nu trebuie neglijate nici cabinele foto sau platformele care permit realizarea fotografiilor 360°.

Nunta ta la Hotel Napoca - Eveniment plin de gust și eleganță pentru cuplurile care vor spune DA în 2023

Decorurile unei nunți din 2023 trebuie să fie inspirate de natură, spun specialiștii. Florile rămân în trend, completate de decoruri minimaliste, în nuanțe calde și plăcute. Și buchete de mireasă pot fi realizate din flori de câmp, spun specialiștii.

Culoarea anului 2023 este, potrivit Institutului Pantone, Viva Magenta, o culoare îndrăzneață, care se află undeva între roșu și albastru și este descrisă ca o nuanță caldă și cool, un roșu purpuriu vibrant, considerat un exemplu de echilibru. Această culoare se bazează atât pe tonuri calde, cât și reci, iar originile sunt ancorate în natură. Imaginați-vă un decor elegant, în care Viva Magenta este „vedeta”, și veți avea imaginea unei nunți pline de stil și rafinament!

Nu trebuie neglijat nici tortul, pentru că, nu-i așa?, o nuntă dulce e o nuntă reușită. În 2023 se pune accent pe gusturile fresh, fructate. Cofetarii propun arome de zmeură, căpșune, lămâi, flori de soc, piersici, nucă de cocos, mango sau lime pentru nunțile din 2023, completate cu ciocolată albă sau neagră.

Comenteaza