Medicul Irinel Popescu despre starea lui Mihai Leu: ”A reuşit să depăşească cu bine momentele astea. Sperăm să putem controla cât mai mult timp acest lucru”
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 11:17
- Life
- Ascultă știrea

Campionul la box şi raliu Mihai Leu este internat la spitalul Fundeni, de peste două săptămâni, din cauza unor complicaţii, în contextul în care se luptă de zece ani cu cancerul.
Mihai Leu va fi externat miercuri şi va trebui să rămână la Bucureşti în perioada următoare, a declarat, luni seară, la Medika TV, academician profesor dr. Irinel Popescu.
”Am stabilit externarea pentru miercuri. Fapt e că, după o lungă luptă cu o boală foarte păcătoasă şi care e destul de bine controlată în momentul de faţă, boala lui de fond, pentru care a fost operat în urmă cu 11 ani, în cursul anului trecut au apărut nişte complicaţii abdominale nelegate de acea boală, dar care au dus la rândul lor într-un fel de avalanşă de complicaţii la mai multe internări, la intervenţii succesive, unele în mare urgenţă, inclusiv ultima dintre ele. A reuşit să depăşească cu bine momentele astea şi noi, aşa cum am fost în toţi cei 11 ani, suntem foarte aproape de el şi ţine legătura permanent cu noi. Sperăm să putem controla cât mai mult timp acest lucru”, a spus academician profesor dr. Irinel Popescu, citat de News.ro.
Profesul Irinel Popescu a subliniat că Mihai Leu va trebui să rămână la Bucureşti, deoarece în acest an a fost adus de trei ori în Capitală cu elicopterul SMURD: ”Deocamdată urmează să rămână în Bucureşti, deci a fost adus de urgenţă cu elicopterul de trei ori de la Hunedoara în cursul acestui an şi ultima discuţie şi i-am înţeles pe colegii de la SMURD care cumva puneau la îndoială necesitatea unui transport de urgenţă cu elicopterul şi a treia oară şi după ce l-am explicat, am înţeles foarte bine situaţia, dar mă gândesc că n-aş mai lua aceste riscuri pentru viitorul apropiat şi l-am rugat să găsească o modalitate”.
Irinel Popescu a menţionat că boala de care suferă Mihai Leu este o patologie des întâlnită în rândul populaţiei.
”Este destul de des întâlnită şi pentru că la origine vorbim de un cancer colorectal, aş spune că care poate fi prevenită. Deci există astăzi programe de prevenţie şi de depistare precoce, extrem de eficiente”, a adăugat Irinel Popescu.
Mihai Leu, în vârstă de 56 de ani, a fost diagnosticat cu cancer la colon în 2014. Sportivul a petrecut atunci două luni în spital şi a fost operat de două ori.