Implantul Neuralink funcționează. Primul pacient cu cip-ul lui Elon Musk poate controla mouse-ul cu gândul

Implantul Neuralink funcționează. Primul pacient cu cip-ul lui Elon Musk poate controla mouse-ul cu gândul

Elon Musk susține că primul pacient uman căruia medicii i-au implantat un cip cerebral dezvoltat de compania Neuralink pare să se fi recuperat complet şi este capabil să controleze un mouse cu gândul.

"Progresul este bun, iar pacientul pare să se fi recuperat complet, fără efecte negative de care să avem cunoştinţă. Pacientul este capabil să deplaseze un mouse pe tot ecranul doar cu ajutorul gândurilor", a declarat Elon Musk la un eveniment organizat de Spaces pe reţeaua de socializare X, a transmis Reuters.

Potrivit lui Elon Musk, compania Neuralink încearcă acum să obţină cât mai multe clickuri din partea pacientului.

Reprezentanţii Neuralink nu au dat curs deocamdată invitaţiei transmise de Reuters pentru a face dezvăluiri suplimentare despre acest proiect.

Compania americană a implantat cu succes un cip în creierul primului său pacient uman luna trecută, după ce a primit aprobarea de recrutare pentru studii pe oameni în septembrie 2023.

Studiul foloseşte un robot pentru a plasa chirurgical un implant de interfaţă creier-computer într-o regiune a creierului care controlează intenţia de mişcare, a precizat Neuralink, adăugând că obiectivul iniţial este de a permite oamenilor să controleze un cursor sau o tastatură de calculator cu ajutorul gândurilor lor.

Elon Musk are ambiţii mari pentru Neuralink, afirmând că această companie ar facilita inserţiile chirurgicale rapide ale dispozitivelor sale cu cipuri pentru tratarea unor afecţiuni precum obezitatea, autismul, depresia şi schizofrenia.

Neuralink, evaluată anul trecut la aproximativ 5 miliarde de dolari, s-a confruntat în repetate rânduri cu solicitări de evaluare şi control în ceea ce priveşte protocoalele sale de siguranţă. Reuters a raportat luna trecută că firma americană a fost amendată pentru încălcarea normelor Departamentului de Transport al Statelor Unite privind circulaţia materialelor periculoase.

Comenteaza