Cum a ajuns statuia lui Mihai Viteazu la Cluj

Piaţa Mihai Viteazu din Cluj-Napoca a fost modernizată, iar statuia domnitorului recondiţionată. În an Centenar, manifestările de 1 Decembrie vor începe cu depunere de coroane şi jerbe de flori la statuia din piaţa clujeană.  Şi totuşi, amplasarea, în 1976, în oraşul Cluj, a unei statui ecvestre impresionante a lui Mihai Viteazul stârneşte şi astăzi întrebări. 

Ce legătură să existe între unificatorul de la 1600 şi municipiul Cluj? Să fi contribuit la aceasta faptul că fiul lui Mihai Viteazul, Nicolae Pătraşcu, a studiat în oraş, la Colegiul Iezuit? La mai bine de 30 de ani de la apariţia statuii în peisajul Clujului, „Historia” vă duce în culisele poveştii şi vă spune cine, când şi de ce a hotărât ca statuia voievodului român să apară în oraşul transilvănean.

Pe  tema statuii de la Cluj a lui Mihai Viteazul se fac şi astăzi sumedenie de speculaţii. Iar acestea sunt întreţinute cumva de faptul că, dintre aceia care ştiu cu-adevărat cum au stat lucrurile, unii nu mai sunt printre noi (cazul părintelui statuii, sculptorul Marius Butunoiu), iar alţii nu doresc să mai intre în detaliile unei poveşti cu rădăcini în vechiul regim.

Cu doar câteva excepţii, scrie Historia.ro, generalul Ion Coman, fostul ministru al Apărării Naţionale în anii 1976-1980, care ştie, în mod direct, cum au stat lucrurile cu statuia lui Mihai Vitezul, şi artistul Octavian Covaci, care l-a urmărit pas cu pas pe sculptorul Butunoiu în perioada 1974-1976, având sarcina de a face un film despre naşterea unei statui, „de la desen la amplasamentul pe teren”. Tot Covaci deţine şi o serie de fotografii valoroase, realizate de un fotograf din Cluj chiar în toamna lui 1976, la momentul aşezării statuii voievodului român în piaţa care-i poartă astăzi numele.

A intrat în competiţie pentru Alba Iulia

Că statuia realizată de sculptorul Marius Butunoiu n-a fost gândită să facă parte din peisajul Clujului ne-o mărturiseşte generalul Ion Coman: „De fapt, macheta acestei statui intrase în competiţie pentru Alba Iulia, urmând să fie amplasată lângă Sala Unirii. Între altele, s-a ridicat obiecţia că este cam înaltă faţă de clădirile din zonă, deşi acesta nu era un argument hotărâtor, care să o elimine. Discuţiile au fost principiale, desigur, dar aici a hotărât însuşi Nicolae Ceauşescu, direct, care a intervenit, dându-i câştig de cauză lui Oscar Han. Argumentul lui era unul de natură sentimentală, mai degrabă, şi pornea de la ideea că Han, deja ajungând la o vârstă destul de înaintată (n.a. – era născut în 1891), exista probabilitatea ca aceea să fie ultima lui lucrare reprezentativă, un fel de cântec de lebădă...“

Aşa se face că în 1968, la Alba Iulia, în faţa Palatului princiar, cu ocazia semicentenarului unirii Transilvaniei cu România, va fi dezvelită nu statuia propusă de Marius Butunoiu, ci aceea realizată de sculptorul Oscar Han.

Până aici, totul e logic – conform logicii vremii, evident, când unul dicta iar ceilalţi se conformau toţi, până la unul –, dar nu şi suficient. De unde şi până unde a ajuns totuşi statuia lui Butunoiu la Cluj, cum, cu bună îndreptăţire, se întreabă unii localnici, cei de etnie maghiară, în special? Ne spune acelaşi general Ion Coman, care prin anii 1964-1965, când se făceau aceste „jocuri ale statuilor”, era comandant al Armatei a III-a de sub Dealul Feleacului, ulterior adjunct al ministrului Forţelor Armate şi secretar al Consiliului Politic Superior al Armatei (1965-1974):„Pentru că, la rândul său, Butunoiu ajunsese într-un stadiu destul de avansat cu lucrarea, tot Ceauşescu a propus, în compensaţie, ca acest al doilea «Mihai Viteazul» să fie amplasat fie la Călugăreni, unde Sinan Paşa a fost trântit de pe cal, fie la Şelimbăr, de unde, mai apoi, Mihai Viteazul a pornit spre Alba Iulia. Şi s-a dezbătut mult această alternativă ca, până la urmă, Ceauşescu să se hotărască pentru Cluj...”. 

Dar pân-acolo, n-a fost decât ideea de a se amplasa la Cluj un monument al  ostaşului român, după cum îşi aminteşte Ion Coman:„În locul monumentului ostaşului sovietic din Cluj, evident că nu pe acelaşi soclu sau amplasament, că prea ar fi bătut la ochi, însă în primul rând pentru a restabili adevărul istoric, intenţionam să ridicăm un monument al ostaşului român, că el a eliberat Clujul, nu ostaşul sovietic! Şi vroiam să fie ceva impozant, care să domine oraşul, una din discuţii fiind că să-l amplasăm pe Dealul Feleacului, cu frontul către Câmpia Turzii. Şi cum îl ştiam pe Butunoiu, fusesem pe la el, pe la Studioul de Arte Plastice al Armatei, şi-l văzusem lucrând chiar la macheta statuii lui Mihai Viteazul – chiar i-am zis, după ce s-a luat decizia favorabilă lui Han, că nu trebuie să fie abătut pentru că există loc şi pentru lucrarea lui –, m-am gândit că poate va face el o lucrare monumentală, în stilul lui”.

Citeşte articolul integral AICI!