Exclusiv Foto Amintiri din Armătura cu doi foşti angajaţi care au aflat că fabrica unde au muncit zeci de ani va fi lichidată

Doi clujeni care au muncit zeci de ani în fabrica Armătura au povestit în exclusivitate pentru ZIUA de CLUJ ce însemna munca într-o întreprindere care a avut şi peste 1.000 de angajaţi pe statul de plată la un moment dat.

Cu o istorie de 141 de ani, compania Armătura din Cluj-Napoca se va închide în scurt timp. Acționarii Armătura Cluj vor decide închiderea şi lichidarea companiei cu o istorie de 141 de ani. Decizia oficială va fi dată la 24 iunie 2025.

La aflarea veştii că platforma industrială Armătura din municipiul Cluj-Napoca se va transforma într-un ansamblu mixt cu blocuri de 15 și 10 etaje, doi pensionari din Cluj-Napoca au rememorat ce însemna Armătura pe vremuri pentru cei care câştigau o pâine în fabrica unde se lucra la foc automat, în trei schimburi.

Era solidaritate şi oamenii munceau, nu în silă, ci cu atenţie

„Era o solidaritate diferită între oameni şi îmi plăcea lucrul acesta. Oamenii munceau, nu în silă, ci cu atenție. Iar dacă munca îți plăcea, nu simțeai nici oboseala. Existau contracte foarte multe cu străinătatea. Aşa că muncă era berechet. Dacă ceva se defecta la Turnătorie, lucru care întârzia producția, la Montaj ajungeau piesele cu hei-rup-ul. Atunci oamenii cu toții de la Montaj se mobilizau să lucreze şi 16 ore ca să plece robineții în Libia sau Iran, după ce erau testați şi la probele pentru rezistență.

Improvizam masă colectivă, pe containerele cu robineți

Pe atunci era obligatoriu să ajungi la timp la muncă. Pe fişa de pontaj era marcată exact ora la care intrai în fabrică. Dacă întârziai, o păţeai la salar pentru că ţi se tăiau din orele de muncă. Când lucram de noapte mâncam împreună toţi colegii. Ne improvizam masă colectivă pe containerele cu robineți şi fiecare îl servea pe celălalt. Îmi amintesc faptul că directorul Ioan Pop venea noaptea în fabrică atunci când trebuiau finalizate comenzile pentru străinătate ca să vadă cum merge treaba. Ne saluta, se oprea şi ne încuraja şi ne povestea cum s-ar fi făcut haiduc dacă trăia în alte vremuri. Şi noi lucram mai cu spor când eram bine-dispuşi. 

Am primit locuinţe de la fabrica Armătura

Majoritatea familiilor care aveau copii au primit locuinţe de la fabrica Armătura. Pe vremea aceea nu eram proprietari, ci chiriaşi la ILL şi era mai bine decât acum. Tinerii de azi nu au această şansă. Abia după Revoluţie am devenit proprietari. Sincer mă încearcă un sentiment de tristeţe când aud că nu va mai fi fabrica, pentru că Armătura era un bastion al clasei muncitoare. Concediul de maternitate era foarte puţin (vreo 120 de zile), iar primul copil aproape l-am născut în fabrică pentru că nu îţi permiteai să îţi iei zile libere înainte de a naşte.

"Gata, doamnă serialul?"

Pe Ceauşescu nu l-am prins în fabrică la noi, cel puţin cât am fost eu pe acolo. Pe cei din Armărtura ne duceau la Aeroport să îl întâmpinăm. Îmi amintesc faptul că la un moment dat au venit cei de la TVR pentru a filma o tânără muncitoare în cadrul unui reportaj făcut în Armătura despre producţiile noastre la export şi tocmai pe mine m-au ales :) După ce m-au filmat pe secţie, am mers în sala Comitetului de Partid pentru interviu pentru că acolo nu se mai auzeau maşinile din fabrică, iar directorul Pop a dat buzna la un moment dat întrebând: Gata, doamnă serialul? Şi ne-am prăpădit de râs cu echipa de filmare cu tot. Chiar era un om deosebit directorul Pop”, a depănat o clujeancă septagenară pentru ZIUA de CLUJ, un mănunchi de amintiri de pe vremea când a muncit în fabrica Armătura.

La Gară era ca la spectacol! Furnicar de navetişti

„Se lucra în 3 schimburi de dimineaţa de la ora 6, la 14, apoi de la 14 la 22 şi de la 22 până la 6 dimineaţa. Până la ora 11 circulau şi toate mijloacele de transport în oraş. La Gară? Păi la Gară era ca la spectacol, plinnnnnn de oameni. Mulţi dintre ei erau navetişti din satele de lângă Dej, din Câmpia Turzii, Huedin şi Gherla. Erau trenurile pline ochi dimineaţa şi cu multe vagoane, nu ca şi acum că umblă 2 locomotive cu un vagon. Acum gara e goală. Vă spun, atunci era furnicar la gară cu atâtea fabrici în oraş. Iar în Armătura lucrau muncitori calificaţi în şcoli profersionale de 3 ani patronate chiar de întreprindere. Fiecare fabrică îşi făcea muncitorii ei, la fel era şi la Tehnofrig şi la alte fabrici.

Bibliotecă, ansamblu, echipă de handbal... / Am şi acum un Rimbaud din Armătura

Armătura avea şi bibliotecă şi cu cărţi tehnice, dar şi cu literatură. Cred că am prin casă un volum al lui Arthur Rimbaud de la biblioteca Armătura patronată de Sindicat. Era şi o sală mare de şedinţe la noi, cu podium pe care se ţineau spectacole artistice cu dansuri cu muzică populară şi chiar scenete pentru că Armătura avea ansamblu de dansuri populare şi orchestră. Fabrica noastră avea şi echipă de handbal. Liviu Jurcă, fost jucător la Universitatea Cluj şi la Naţională, a ajuns la noi antrenor şi jucător, dar şi salariat bineînţeles. Şi echipa mi se pare că era în divizia B la un moment dat. Trebuie să amintesc şi că Armătura avea chiar şi bază sportivă cu tribune cu teren de handbal, pe actualul parc Armătura.

Atunci toată lumea se descurca cu banii

Mai era o chestie. În fiecare an erau repartizaţi ca stagiari de la Institutul Politehnic absolvenţi de Construcţii Metalice la întreprinderi, cu contract şi drepturi depline. Ei nu veneau prin concurs, ci li se repartiza efectiv un loc de muncă direct de pe băncile şcolii. Mulţi dintre aceştia apoi s-au şi pensionat din Armătura. Ca peste tot, întreprinderea Armătura avea şi Gazetă de perete în care se treceau realizările şi se criticau situaţiile care erau necorespunzătoare, întârzieri, sau actele de indisciplină. Erau perioade în care s-au depăşit 1.000 de oameni care lucrau în Armătura, dar vă spun că atunci toată lumea se descurca cu banii.

Mare colaborare cu Armata

Ceauşescu nu a ajuns la noi, dar îmi amintesc că Ilie Verdeţ a venit. Au primit fetele de la Oficiul de Calcul instrucţiuni să îmbrace ie tradiţională şi să întâmpine delegaţia de la Bucureşti. Mulţi dintre robineţi îi confecţionam pentru armată îmi amintesc. Era mare colaborare cu armata. Nu ştiu la ce le trebuiau atâţia robineţi. De fapt noi şi pentru unităţile de pompieri făceam robineţi.

Aveam exporturi şi în Statele Unite

Cam prin 1984-1985 am avut exporturi şi în Statele Unite. Erau nişte robineţi speciali în nişte lăzi speciale, din lemn masiv de stejar. Se zvonea că pentru cutiile din lemn îi luau de fapt americanii, dar eu nu am de unde să ştiu exact. Apoi, după Revoluţie fabrica Armătura s-a privatizat şi ne-au dat acţiuni în urma privatizării. La un moment dat le-am valorificat, nu mai ştiu cât valorau, dar îmi amintesc că au fost ceva bani.

Linie de cale ferată trasă direct de la Gara Cluj, în fabrică. Pentru aprovizionare / De la pix şi abac, la tastatură

Fiind aşa aproape de Gară, se aduceau materiile prime în fabrică pe o linie de cale ferată trasă direct de la Gara Cluj până în interiorul fabricii. În faţa întreprinderii era amenajată şi o parcare. La bufetul intreprinderii un grătar şi un suc Cico era la 8 lei. La cantină făceam abonament şi era foarte convenabil, iar mâncarea era bună. Cu toţii mâncam acolo, ingineri şi şefi de secţie. Undeva în perioada dinainte de ‘89 am avut primul Oficiu de Calcul din Armătura, adică, am trecut de la pix şi abac, la tastatură. Era o provocare pentru noi atunci”, a relatat pentru ZIUA de CLUJ un alt pensionar care a lucrat în fabrica Armătura din 1971 până în 2001.

Poate era mai bine atunci, poate nu, cert e că tinereţea te face să vezi lucrurile mai optimist, iar amintirile din tinereţe sunt întotdeauna mai viu colorate, au mai menţionat cei doi clujeni pentru ZIUA de CLUJ.