Când dăm ceasurile cu o oră înainte / De ce se schimbă ora

Când dăm ceasurile cu o oră înainte / De ce se schimbă ora

Trecerea la ora de vară şi modificarea orei face în ultimul weekend din luna martie. Când a apărut pentru prima oară ideea orei de vară.

​​În noaptea de sâmbătă, 30 martie, spre duminică, 31 martie, se schimbă ora, iar România trece la ora de vară 2024. Ceasul se dă cu o oră înainte, iar ora 03:00 devine ora 04:00. Pentru că se schimbă ora, duminică devine cea mai scurtă zi din 2024.

A doua schimbare (trecerea la ora de iarnă) va avea loc în ultimul weekend din luna octombrie, adică în noaptea de 26 spre 27 octombrie 2024. Atunci, ora 4:00 va deveni ora 3:00.

De ce se schimbă ora

Ideea orei de vară a apărut pentru prima oară la omul de știință Benjamin Franklin, în anul 1784. Acesta a scris un eseu numit „An Economical Project” în care a emis câteva idei pentru economisirea uleiului folosit la lămpile de iluminat, potrivit Observatorului astronomic.

Una din metode era introducerea unei perioade de timp în timpul verii. Pe când se află la Paris, la vârsta de 78 de ani, acesta s-a ocupat de modul în care lămplile cu ulei produceau lumina și cât de eficiente erau acestea.

Într-o dimineață de vară, Benjamin Franklin s-a trezit la ora 06:00 surprins de cât de multă lumină îi întră în cameră. La început a crezut că sunt lămpile cu ulei ce se instalau pe străzile Parisului. Dar a observat că Soarele tocmai răsărea la orizont.

Ideea lui Franklin a fost preluată de către William Willett, un constructor britanic. Și acesta a fost uimit când într-o dimineață de vară, în jurul orei 6, chiar dacă afară era lumină, toate obloanele caselor erau închise.

El a propus într-un pamflet din 1907 să se adauge 20 de minute în fiecare duminică din aprilie, și să se scadă aceste minute în duminicile lunii septembrie. În anul 1908 s-a încercat introducerea acestei reguli, în Marea Britanie, dar a fost întâmpinată negativ.

Comenteaza