Aplicaţia care ajută la găsirea persoanelor sau animalelor dispărute, lansată de trei tineri români

Aplicaţia care ajută la găsirea persoanelor sau animalelor dispărute, lansată de trei tineri români
Cu ajutorul aplicaţiei, oamenii dintr-o anumită zonă sunt alertaţi la câteva minute de la dispariţie, astfel că cei dispăruţi nu pot ajunge departe.

Anunţurile de pe reţelele de socializare atunci când cineva drag dispare sau când oamenii îşi pierd animalele de companie ar putea fi înlocuite acum cu un singur mesaj, după ce trei tineri din Iaşi au lansat o aplicaţie pentru telefonul mobil prin care sunt alertaţi toţi cei din zona vizată, relatează Mediafax.

Ciprian, Andrei şi Corneliu sunt "Găsitorii", cei care au lansat această aplicaţie gratuită pentru telefonul mobil şi care este gândită în aşa fel încât cei care pierd o persoană sau un animal postează un anunţ, iar cei care se află în zonă primesc alerte.

Ideea a apărut în urmă cu aproape un an, însă lucrurile s-au accelerat vara trecută, când unul din cel trei "găsitori" şi-a pierdut câinele şi şi-a dat seama cât de utilă poate fi o astfel de aplicaţie.

"Este o aplicaţie care are rolul de a ajuta în găsirea persoanelor şi animalelor pierdute. În momentul în care mi-am căutat câinele două săptămâni, mi-am dat seama cât de greu este un astfel de proces şi cât de dificil se face. În cele două săptămâni am făcut tot ce se poate face, de la anunţuri pe reţelele de socializare, afişe, flyere, luat legătura cu cât mai multe persoane. Aplicaţia scuteşte foarte mult timp, pentru că se poate da o alertă în foarte scurt timp după pierdere, astfel că persoana sau animalul de companie nu poate ajunge foarte departe", a declarat Ciprian Ionescu, unul dintre "găsitori".

Pentru a folosi această aplicaţie, utilizatorii trebuie să se logheze cu un cont de Facebook, iar, din acel moment, durează cel mult două minute până când anunţul este trimis.

"Cele mai importante informaţii care trebuie introduse sunt în primul rând o fotografie, zona în care a fost pierdută persoana sau animalul, rasa dacă e animal, vârstă sau orice ar ajuta la identificare", a explicat Corneliu Chiţanu, un alt "găsitor".

 

 

Comenteaza