Modă interbelică la Casino VIDEO

Modă interbelică la Casino VIDEO
Casino-ul din Parcul Central a fost în această seară gazda unei prezentări de modă "interbelică" semnată de clujeanca Adriana Goilav.

Câţiva zeci de clujeni au îndurat frigul de afară pentru a admira colecţia "Exodus Reinvented" a designer-ului Adriana Goilav. Colecţia a fost prezentată public la Cluj a doua oară anul acesta după Feeric Fashion Days, Sibiu.

"Exodus propune un loc de tranziție, un loc al plecării și al venirii. E o zonă a reflecției, a ceea ce se vede și nu se vede. Hainele create devin un joc de cuvinte, un puzzle al întălnirilor". Aşadar, mirajul şi jocul au fost întreţinute în această seară la Cluj prin punerea în scenă a prezentării de modă: melodiile bunicii pe vinil la gramofon, modelele personaje interbelice, iar Casinoul un loc de întâlnire, de rememorare a unei alte lumi. Intrarea "pe podium" s-a făcut "zgomotos" vizual prin apariţia a două tinere coborând din maşini de epocă, iar restul modelelor pedalând pe biciclete, ori în pas lin de promenadă. Prezentarea s-a încheiat cu un dans tipic acelor vremuri.

Adriana Goilav este, la origine, artist plastic, respectiv grafician. Dupa ce a absolvit Universitatea de Arte si Design din Cluj-Napoca in 2003 a punctat, ca artist, mai multe modalitati de exprimare, ajungand recent de la designul de bijuterie la cel vestimentar.

Festivalul Interbelic Cluj este un concept în premiera mondială, ce îşi propune omagierea unor personalităţi româneşti şi internaţionale care au creat şi s-au lansat în perioada interbelică. Evenimentul are loc în perioada 13-15 septembrie.

Comenteaza