Efectele incompetenţei

Efectele incompetenţei
Fiecare cetăţean al României de astăzi a ajuns să plătească din greu – prin nesiguranţa sau pierderea postului, scăderi de venituri, închiderea perspectivei profesionale – ceea ce devine tot mai vizibil: incompetenţa autorităţilor şi gravele efecte ale plasării în funcţii de decizie a persoanelor necalificate şi corupte.

învăţământul superior nu face excepţie. Astăzi este limpede că nu s-au dat lovituri mai grele universităţilor de prim-plan din ţară, după 1989, decât în anii 2005-2006 şi în 2009-2010: reducerea finanţării, oprirea concursurilor pe posturi, aplicarea greşită a procesului Bologna, reglementări ce politizează, efortul de eliminare a specialiştilor reali sunt doar câteva dintre prestaţiile guvernării în funcţiune. Efectele acestor lovituri sunt multiple şi foarte costisitoare, direct şi prin implicaţii: de la scăderea intensităţii activităţilor universitare, trecând prin slăbirea cooperării industrie-universităţi şi sporirea emigrării tinerilor, la începerea emigrării profesorilor de vârf.

 

în această situaţie tot mai dificilă pentru universităţile de performanţă din ţară, resimţim ca datorie civică să subliniem cel puţin trei lucruri:

 

1. nevoia de a se lua în serios învăţământul superior şi cercetarea ştiinţifică, precum în alte ţări, şi de a se renunţa la proiecte de legi neprofesional elaborate, dominate de interesele pur politice ale unor grupuri, şi la persoane lipsite de calificare şi pătate de corupţia actuală din conducerea învăţământului superior. România va preveni pierderi reparabile doar în decenii debarasându-se de diletantismul actual al măsurilor şi reglementărilor şi de personalul administrativ mediocru de astăzi.

 

2. nevoia de a se reveni la autonomia universitară, prevăzută de Constituţie, de legislaţia universitară în vigoare (1999) şi de Legea finanţelor publice (2003), şi de a permite, în consecinţă, universităţilor deschiderea de concursuri pentru ocuparea de posturi didactice şi în cercetarea ştiinţifică. Măsura nelegală a guvernului actual, luată în 2009, de a bloca concursurile pe posturi în universităţi (măsură care nu a mai fost luată din 1985!), aduce pagube şi împiedică valorificarea inteligenţelor din generaţii noi şi din vechi generaţii. Această măsură scade valoarea educaţiei şi competitivitatea universităţilor şi produselor româneşti.

 

3. nevoia revenirii la normal în funcţionarea financiară a universităţilor respectând prevederea Legii finanţelor publice (2003), prin care universităţile de stat sunt instituţii publice ce se finanţează din resursele pe care le procură (inclusiv prin contract cu ministerul), încât nu sunt instituţii bugetare (în înţelesul general).

Această prevedere concretizează în România, cum se ştie, autonomia financiară a universităţilor şi trebuie respectată, ca parte a principiului modern al autonomiei universitare. Este de subliniat că autonomia financiară reduce costurile statului cu universităţile, că universităţile veritabile şi-au dovedit capacitatea de a atrage resurse financiare (prin programe doctorale de performanţă, cercetare ştiinţifică şi tehnologică, consultanţă specializată, joint ventures etc.).

 

Situaţia este astăzi astfel întrucât Ministerul Educaţiei s-a dovedit incapabil, în 2009 şi 2010, să încheie la timp contractele instituţionale anuale, nu este în stare să asigure finanţarea de bază pe care o angajează, nu acoperă salariile personalului titular (orice universitate trebuind să intervină cu venituri proprii cu până la 50% pentru a susţine salariile), nu poate concepe şi finanţa investiţii semnificative.

 

Pe de altă parte, ministerele guvernului actual nu sunt capabile să cofinanţeze programe europene (doar Universitatea Babeş-Bolyai trebuind să angajeze în acest an peste 90 de miliarde de lei pentru cofinanţări de programe, în situaţia în care aceste ministre nu fac faţă problemei). în mod vizibil, administraţia actuală nu poate gestiona, la nivelul de exigenţă al anului 2010, sistemul de învăţământ superior din România.

 

Comenteaza