În cât timp se vând apartamentele în Cluj-Napoca și cât sunt dispuși proprietarii să negocieze

În cât timp se vând apartamentele în Cluj-Napoca și cât sunt dispuși proprietarii să negocieze
| Foto: Credit Guliver / Getty Images

Locuințele noi disponibile la vânzare în marile orașe ale României reușesc să atragă, în medie, până la șase persoane interesate de achiziție.

Cea mai bogată ofertă se regăsește în București, în timp ce Constanța ocupă ultima poziție în ceea ce privește numărul de imobile finalizate recent la care pot avea acces cumpărătorii.

Ritmul de vânzare al apartamentelor este cel mai alert în Capitală și în Timișoara. În schimb, în Brașov și Cluj-Napoca – orașele cu cele mai ridicate prețuri din țară – tranzacțiile se desfășoară mai lent. Negocierile sunt mai puțin frecvente în București, Constanța și Iași, în timp ce la Cluj-Napoca proprietarii sunt cei mai dispuși să își ajusteze pretențiile financiare.

Comparativ cu anul precedent, identificarea unui cumpărător dura mai puțin în Cluj-Napoca, Iași și Constanța, dar ceva mai mult în București și Brașov. În prezent, vânzătorii par mai deschiși la discuții privind prețul, în contextul în care numărul tranzacțiilor imobiliare a scăzut cu 10% la nivel național și cu 21% în cele șase județe care includ principalele centre urbane (T4 2025 față de T4 2024). Excepție face piața din Timișoara, unde atât durata medie de vânzare, cât și marja de negociere au rămas la un nivel stabil.

“În contextul actual al pieței imobiliare, observăm tot mai clar că timpul de tranzacționare tinde să crească semnificativ atunci când nu există flexibilitate pe preț. Proprietățile poziționate rigid, fără o adaptare la cererea reală din piață, rămân listate perioade mai lungi”, a declarat Daniel Crainic, director de marketing Imobiliare.ro.

Cluj-Napoca: orașul unde poți negocia cel mai mult prețul

Cluj-Napoca se remarcă drept orașul în care cumpărătorii pot obține cele mai mari reduceri, dar unde și costurile de achiziție sunt cele mai ridicate. Locuințele noi scoase pe piață aici atrag, în medie, doi potențiali clienți, iar la finalul lui 2025 doar 17% din oferta locală era reprezentată de proprietăți construite în ultimii cinci ani. În total, persoanele interesate aveau la dispoziție aproximativ 1.330 de unități locative noi.

În segmentul apartamentelor, Cluj-Napoca înregistrează a doua cea mai lungă perioadă medie de vânzare din țară, respectiv 72 de zile, conform datelor Imobiliare.ro. Tot aici se întâlnește și cel mai ridicat grad de flexibilitate din partea proprietarilor, marja medie de negociere ajungând la 4,5%.

Comenteaza